Parcul National Retezat va fi animat, la finele acestei luni, de cei care iubesc sportul în naturã. Organizatorii spun cã intentioneazã sã aducã la startul maratonului de turism montan, zeci de oameni pasionati de raiduri montane, au conostinte de orientare turisticã si sunt pasionati de traseele montane.

„În perioada 29-31 iulie 2016, Asociatia de Turism Montan “Via-Retezat”, în parteneriat cu Primãria Comunei Râu de Mori, vã invitã sã participati alãturi de toti iubitorii muntelui, la ce-a de a  IV-a etapã din cadrul Campionatului National de Turism Sportiv Stafeta Muntilor,  ce se va desfãsura în Parcul National Retezat”, spune Alexandrina Stoenescu, organizatoarea evenimentului.

Etapa organizatã sub denumirea de “Trofeul Via-Retezat”, este de tip challenge si este deschisã tuturor cluburilor si asociatiilor de turism si ecologie din tarã, afiliate sau neafiliate la Campionatul National de Turism Sportiv Stafeta Muntilor,  cât si tuturor iubitorilor de munte care doresc sã participle alãturi de noi si se vor putea organiza în echipe, beneficiind astfel de aceleasi activitãti precum cluburile si asociatiile înscrise. „Conform Regulamentului competitional 2016 – Stafeta Muntilor se desfãsoarã pe categorii, dupã cum urmeazã: FAMILY – participã echipe formate din 3 persoane, minim un adult si obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniti; JUNIORI – participã echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsã între 14 – 18 ani împliniti; ELITE– participã echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex; OPEN – participã echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstã si sex. Timpii pentru aceastã categorie sunt calculati ca timpi turistici; VETERANI – participã echipe formate din 3 persoane cu vârste peste 45 de ani, indiferent de sex. FEMININ – participã echipe formate din trei fete, indiferent de vârstã”, mai sustin organizatorii.

Locul de desfãsurare al concursului este în Parcul National Retezat,  cu amplasarea taberei de corturi în zona pârtiei de schi din Statiunea Râusor (Comunã Râu de Mori) – Muntii Retezat. Probele la care sunt supusi competitorii vor fi:

RAID MONTAN; traseu montan de dificultate medie, cu o duratã de maxim 8 ore si diferenta de nivel de 1300 metri. Pentru categoria Family proba are o duratã de maxim 4 ore si diferenta de nivel de 600 m.

ORIENTARE; probã de vitezã folosind  orientarea cu busola pe azimut; echipele participã cu toti membrii sãi. Lungimea maximã va fi de 2 km si diferenta maximã de nivel de 120 m.

CUNOSTINTE TURISTICE; proba este organizatã în sistem test grilã cu un singur rãspuns corect; timpul alocat este de 7 minute. Fiecare membru al echipei va rãspunde la câte cinci întrebãri. Bibliografia pentru testele teoretice o puteti gãsi pe site-ul www.stafetamuntilor.ro

PROBA CULTURALàse va sustine în seara zilei de sâmbãtã, la focul de tabãrã. Fiecare club are la dispozitie 15 minute pentru a sustine aceastã probã, si poate include muzicã, poezie si moment umoristic / stand up comedy.

Diana Mitrache