O conducta sparta e doar un incident minor, pentru ca la Petrosani echipele intervin doar dupa o zi.

Desi au fost sesizati ca in fata primariei din localitate s-a spart o teava, cei din conducerea firmei care se ocupa de canalizare au declarat ca vor interveni, dar abia joi.

Miercuri dimineata o conducta sparta sub asfalt, chiar in fata primariei din Petrosani a creat disconfort trecatorilor. Asta, insa, nu i-a marcat si pe angajatii de la Apa Serv, care se vor sinchisi abia joi sa vina sa constate care e problema, chiar daca pe strada cu pricina nu e pentru prima data cand se crapa tevile de sub asfalt. „Am sesizat in aceasta dimineata despre situatia existenta in fata primariei. Este pentru prima data cand se intampla sa se sparga chiar in acest loc, dar am primit asigurari ca o echipa va veni joi dimineata si va remedia problema”, a declarat Nicu Tasca, purtator de cuvant Primaria Petrosani.

Asfaltul risca sa se degradeze si nimeni nu a putut sa precizeze daca apa va fi si facturata, sau nu.  Cert este ca trecatorii macar s-au putut racori la picioare prin apa care s-a scurs pe strada.

Spre orele amiezii muncitorii de la Apaserv s-au induplecat totusi sa repare teava sparta.

Diana Mitrache