A plouat, ne-am inundat si cam atât. Cetãtenii nu au învãtat nimic de pe urma acestor fenomene care în urmã cu douã sãptãmâni au lovit Valea Jiului.

Pâraiele s-au umflat, însã nu doar din cauza cantitãtii mari de precipitatii, ci si din cauza mizeriilor aruncate pe cursurile acestora. Aluviuni de tot felul au fost purtate de ape, iar la un moment dat acestea au format un dop, astfel cã apele s-au revãrsat pe unde au putut.  Cel mai clar exemplu este cel al pârâului Slãtionioara care din cauza precipitatiilor abundente s-a transformat într-un adevãrat râu, antrenând toate mizeriile aruncate în amonte. La douã sãptãmâni de la aceste inundatii, oamenii nu au tras nicio învãtãturã, drept exemplu, zeci de pet-uri continuã sã fie purtate pe cursul pârâului.

Sticlele par a “juca” hora unirii, acestea dându-si întâlnire într-un punct de unde nu mai pot avansa în cursul lor nefiresc prin naturã. Cei de la primãrie sau Apele Române curãtã cursurile râurilor, însã si cetãteanul are un rol. Acela de a pãstra!

Monika BACIU