Gradinita de varã, anulatã de potop

Ploaia care a mãturat Valea Jiului acum o sãptãmânã a eliminat posibilitatea ca micutii sã vinã la grãdinita de varã. Nici nu s-au strâns suficienti copii, dar clãdirea în care ar fi trebuit sã se tinã cursurile este în plin santier, dupã ce ploile si grindina au distrus acoperisul, podul si tavanele din clase.

Pe timpul vacantei, o bunã perioadã, cei mai mici copii din Petrosani erau încã asteptati la grãdinitã, dacã pãrintii nu aveau cu cine sã îi lase, însã, acum nu se mai poate.

Locatia situatã în Cartierul Dimitrov, cea care se aflã la mijlocul distantei dintre Petrosani Nord si Cartierul Aeroport, nu mai este functionalã. Ploaia a distrus totul si cei mici nu vor putea sã fie primiti acolo pe timpul vacantei, asa încât grãdinita de varã se anuleazã.

„Avem la grãdinita din Dimitrov, unde în fiecare an organizam grãdinita de varã,  o lucrare mare de realizat în aceastã perioadã, drept pentru care nu vom organiza grãdinita de varã”, a spus Lucia Muntean, director la Grãdinitele cu Program Prelungit din Petrosani.  Mai mult, nici pãrintii nu au depus cereri. „Noi am fãcut un sondaj de opinie în rândul pãrintilor si am declarat cã dacã, din cele 4 structuri care existã la nivelul municipiului nostru, existã cel putin 20 de copii care sã doreascã grãdinita de varã cu program prelungit pânã la ora 16,00, ea se va organiza. Dar nu am avut atât de multe solicitãri”, a mai adãugat educatoarea Lucia Muntean.

Grãdinita are acoperisul distrus si este una dintre locatiile cele mai afectate dupã ce grindina a spart tiglele si ploaia a inundat totul.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.