Indolenta consiliului local si a primarului lasã Petrosaniul fãrã garã

O sentintã civilã pronuntatã de Judecãtoria Timisoara indicã clar, concis cã „primãria si/sau consiliul local are legitimare procesualã activã într-un demers judiciar prin care poate cere în instantã obligatia de a face” lucrãri de reabilitare, amenajare la Gara Petrosani de cãtre Compania Nationalã de Cãi Ferate CFR S.A. – Sucursala Regionalã CF Timisoara. Desi sentinta civilã a fost datã în cazul fostului consilier local Viorel Pascu, cel care prin demersul sãu personal a deschis calea spre rezolvarea problemei, nici primãria, nici consiliul local nu au miscat un deget limitându-se la a-l ironiza pe respectivul consilier, ale cãrui demersuri au fost aruncate sistematic în derizoriu.

Fostul consilier local al Petrosaniului, Viorel Pascu, de la momentul preluãrii acestei functii a adus pe masa legislativului municipal si a primarului problemele cetãtenilor, a initiat proiecte de hotãrâri, a urmãrit implementarea hotãrârilor adoptate si a cãutat în permanentã solutii de rezolvare a situatiilor aflate pe teritoriul municipiului despre care Primãria si Consiliul Local spuneau cã nu existã solutii pentru cã nu intrã în atributiile lor. Acuzat de exces de zel, în demersurile sale a fãcut si greseli, dar în cele mai multe cazuri a oferit solutii, a sesizat nereguli, a trezit la realitate institutii responsabile de problemele semnalate. Pentru toate acestea, pentru faptul cã Viorel Pascu a fost oaia care a iesit din rândul turmei-masinã de vot, a fost marginalizat, ironizat si persiflat.

Regionala CF Timisoara amendatã pentru Gara Petrosani

Gara Petrosani aflatã în paraginã, un adevãrat focar de infectii pentru cetãteni si o rusine pentru municipiu, a fost un obiectiv al sãu, desi cu ani în urmã senatorul de Valea Jiului, Cosmin Nicula, a promis cã rezolvã poarta de intrare în Valea Jiului, dar n-a fãcut-o, apoi primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, a avut în programul sãu electoral din 2012 reabilitarea Gãrii si la rândul sãu nu s-a tinut de cuvânt.  Dupã ce a ridicat aceastã problemã de câteva ori în sedinte ale Consiliului Local Petrosani, vãzând cã nu existã interes si cã nu este sprijinit, Viorel Pascu a pornit pe cont propriu într-un demers care sã oblige Regionala CF Timisoara sã ofere cetãtenilor sigurantã, conditii civilizate de igienã si transport. Ca urmare, a fãcut petitii la Ministerul Transporturilor si la Autoritatea Nationalã pentru Protectia Consumatorului, care autoritate a verificat si apoi a sanctionat cu amendã contraventionalã Regionala CF Timisoara.

Viorel Pascu s-a adresat apoi Directiei de Sãnãtate Publicã Hunedoara – gara fiind un focar de infectie fãrã toalete adecvate si fãrã apã potabilã, cu excremente si gunoaie în halele din împrejurimi. DSP a directionat petitia consilierului Pascu Viorel cãtre Serviciul Medical din cadrul Ministerului Transporturilor, care a comunicat dupã verificare lista cu neregulile constatate si a dat termene Regionalei CF Timisoara pentru remedierea acestora, dar Regionala nu le-a remediat pânã în prezent.

Cu toate aceste documente care atestã punerea în pericol a sãnãtãtii populatiei în Gara Petrosani, Viorel Pascu a chemat în judecatã Regionala CF Timisoara pentru ca instanta sã dispunã „obligatia de a face”. Consilierul ar fi reusit, doar cã în disperare de pierdere a procesului Regionala CF a gãsit o chichitã, un viciu de procedurã, o exceptie, invocând în cererea de respingere a actiunii în justitie chiar Legea administratiei publice locale, adicã cine are si cine nu are calitatea sã cearã în instantã obligarea Regionalei de a reabilita Gara Petrosani. Instanta a admis cã Viorel Pascu, în nume personal, nu are calitatea procesualã activã.

Instanta a decretat: Consiliul Local si Primãria pot cere reabilitarea gãrii

Cine are calitatea de a cere obligarea Regionalei CF Timisoara de a reabilita Gara Petrosani? În hotãrârea civilã din 13 aprilie 2016, instanta de judecatã timisoreanã scrie negru pe alb: „În conformitate cu dispozitiile art.21 din Legea nr. 215/2001 a dministratiei publice locale, unitatea administrativ-teritorialã (primarii si consiliile locale) este persoanã juridicã de drept public, cu capacitate juridicã deplinã si patrimoniu propriu, titularã de drepturi si obligatii ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public si privat în care aceasta este parte, precum si în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în conditiile legii… Consiliile locale si primarii functioneazã ca autoritãti ale administratiei publice locale si rezolvã treburile publice din comune, orase si municipii, în conditiile legii (art.23 din lege).

Asadar, cel care ar avea legitimitate procesualã activã într-un demers judiciar de natura celui declansat de reclamantul Pascu Viorel este consiliul local”, iar pe altã laturã – Primãria reprezentatã de primar.

Clar instanta spune cã se poate rezolva problema Gãrii Petrosani! Dar cine sã audã si sã vadã? Primarul si consilierii locali, care în majoritate se regãsesc si în noul CL, s-au multumit sã-l transforme pe Viorel Pascu într-o tintã a ironiilor, în consilierul „nebun”, un fel de Don Quijote, care se luptã cu morile de vânt.

Acum Viorel Pascu nu mai este consilier local, pentru cã s-a aflat abia pe locul 8 pe lista candidatilor PSD, iar acum va fi liniste, masina de vot nu va mai fi tulburatã la Petrosani, iar indolenta si superficialitatea vor fi la ele acasã în Consiliul Local.

Ileana Firtulescu

3 thoughts on “Indolenta consiliului local si a primarului lasã Petrosaniul fãrã garã

  • 10 iunie 2016 at 08:27
    Permalink

    pentru aceste demersuri in legatura cu gara felicitari domnului Pascu are si parti bune in iel vorba unui psd ist de elita ” noi succesuri” dmn Pascu

    Reply
  • 10 iunie 2016 at 12:36
    Permalink

    pascu a muncit in calitate de consilier si chiar i a stat in git lui ritzi iar faptul ca nu mai e azi consilier i se datoreaza in mare masura lui nistor laurentiu care a impus o cu forta pe domna burduf pe locul 5 aceasta fiind invizibila in campanie sau in viata publica dar declarata ca fiind o admiratoare si sustinatoare a dl ghersner pe care banuim ca l a si votat……asta e politica pumnului in gura la psd petrosani asa a fost bagat si vasilescu pe gitul celor din petrosani pentru ca la lupeni trebuia musai sa fie pe lista muza lui remerita madam ivanisi……

    Reply
  • 10 iunie 2016 at 14:45
    Permalink

    Mizerie multa,furnicar de romi din colonie de la mic la mare care ne terorizeaz? copiii naveti?ti din momentul cand ajung in gara pana pleaca trenul.Politia TF mai exista?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *