Cea mai înaltã sosea din România a fost deszãpezitã, iar iubitorii de senzatii tari si peisaje de vis pot sã facã o drumetie.

Potrivit celor de la CNADNR, mai este o singurã portiune unde se aflã o cantitate mai mare de zãpadã, soseaua urmând sã fie deschisã în aceastã sãptãmânã.

Drumarii au dat termen pânã pe 10 iunie, dar au verificat soseaua si felul în care se prezintã carosabilul, dupã sezonul de iarnã, care s-a întins pânã în iunie.

Redeschiderea DN 67 C a fost amânatã de patru ori pânã acum de cãtre Compania Nationalã de Autostrãzi si Drumuri Nationale din România, tocmai din cauza zãpezii, dar drumul ar putea fi practicabil de la finele acestei sãptãmâni, pentru cã vremea s-a încãlzit simtitor. Artera este o sosea din Muntii Parâng, în Carpatii Meridionali. Este cea mai înaltã sosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legãtura între orasele Novaci din judetul Gorj si Sebes din judetul Alba. Fiind un drum alpin, este închis pe perioada iernii. Transalpina strãbate patru judete – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Muntii Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o portiune de aproximativ 20 de km, în judetul Vâlcea, unde se prezintã ca o „sosea de creastã”,  trecând la micã depãrtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Pãpusa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) si Muntinu (2.062 m).

Diana Mitrache