Comitetul pentru huilã din cadrul Ministerului Energiei a finalizat raportul privind starea sistemului minier din Valea Jiului.

Într-un comunicat ambiguu se spune cã în document a fost evidentiat impactul financiar si interventia statului în sustinerea activitãtii miniere din Valea Jiului. Tot potrivit aceluiasi comitet, activitatea minierã din Valea Jiului va mai însemna minele Vulcan si Livezeni. Urmeazã totusi discutii la nivelul Comisiei Europene.

„Membrii grupului de lucru Huilã au adus completãrile solicitate în urma întâlnirii de vineri, 20 mai, prezentând scenariul pentru continuarea activitãtii Complexului Energetic Hunedoara. În document a fost evidentiat impactul financiar si interventia statului în sustinerea activitãtii. Acest document sintezã va sta la baza negocierilor cu Comisia Europeanã din perioada urmãtoare”, se aratã în comunicatul Ministerului Energiei. Care sunt calculele realizate de ministerul de resort încã nu este clar. Cert este cã în momentul de fatã, situatia de la Complexul Energtic Hunedoara este dramaticã.

Monika BACIU