Stagiul de cotizare ar putea fi redus la 20 de ani, dar legea va fi votatã doar dupã alegerile locale. Asta a spus Liviu Dragnea la Vulcan, acolo unde a venit sã îl sustinã pe candidatul Gheorghe Ile. Întrebarea i-a fost adresatã chiar în fata sãlii în care se aflau si pensionari mineri.

Liviu Dragnea a ajuns la Vulcan, unde a fost întâmpinat de primarul Gheorghe Ile, care s-a pregãtit cu scenã si muzicã, dar planul i-a fost dejucat de vremea neprielnicã. Ploaia i-a gonit în sala cinematografului Luceafãrul, iar acolo, la finalul întrevederii, Gheorghe Ile i-a cerut oficial sprijin lui Liviu Dragnea, pentru pensionarii mineri. „Avem pensionari cu aceiasi ani de muncã si pensii diferite, aceeasi functie, calificare, poate si de la aceiasi minã, dar unul a iesit într-o perioadã, altul în alta. Nu e corect, adicã am muncit la fel, dar nu gândim la fel. Puteti sã ne spuneti ceva?”, a spus Gheorghe Ile.

Dragnea a sustinut cã a venit pregãtit la „examen” si le-a promis cã parlamentarii se vor ocupa de aceastã nedreptate, dar dupã alegeri. „În ceea ce priveste acea lege care a fost modificatã în mod brutal si cinic, colegii mei deputati din Hunedoara am fãcut amendamentele ca sã se revinã la forma initialã si ultima discutie am avut-o asearã cu liderul nostru de grup si de aliantã si pe 7 iunie acea lege va fi pe ordinea de zi în plen si va fi votatã”, a mentionat Dragnea.

În data de 20 septembrie 2010, când la conducerea Camerei Deputatilor se afla Roberta Anastase, printr-o fraudã grosolanã PD-L a reusit sã adopte Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ,conform cãreia prin art, 56 alin (5) ,stagiul complet de cotizare pentru persoanele prevãzute la alin( 1)  din lege, acolo unde se încadreazã si cei care au lucrat în minerit a fost modificat de la 20 de ani la 30 de ani . Începând cu anul 2012, deputatul Cristian Resmeritã, a initiat douã proiecte legislative si mai multe acte normative pentru modificarea acestui articol din Legea Pensiilor, care au fost însã respinse de ministrul liberal al muncii Mariana Câmpeanu. În data de 10 mai 2016, proiectul de lege cu nr. 614/2015 prin care art 56 din Legea 263/2010 alin 5 se modificã si stagiul complet pentru persoanele prevãzute la art. 30 alin (1) lit (a ) aici fiind cuprinsi si cei care au lucrat în minerit, va reveni la 20 de ani, a fost admis de comisia de muncã a Camerei Deputatilor si la propunerea grupului PSD din Camera Deputatilor a fost pusã pe Ordinea de Zi din data de 07 iunie 2016, a Camerei Deputatilor, aceasta fiind camerã decizionalã.

Cristian Resmeritã chiar dacã nu se aflã printre initiatorii acestui proiect, a fost cel care a luptat în permanentã  pentru ca modificarea sã fie fãcutã, apelând la toti colegii parlamentari sã facã front comun si prin mai multe initiative legislative sã solicite îndreptarea acestei erori.

”De când am constatat aceastã nedreptate pe care Guvernul PDL a fãcut-o pentru pensionarii mineri, am fãcut din acest subiect obiectivul prioritar al mandatului meu de deputat. Mã bucur cã nu voi pleca din Parlament fãrã ca si aceastã promisiune pe care am asumat-o în fata miilor de pensionari ai Vãii Jiului nu va fi rezolvatã si-i multumesc domnului Liviu Dragnea pentru sprijinul acordat în acest sens, asa cum le multumesc tuturor colegilor care au fãcut front comun pentru ca sã reusim îndreptarea acestei erori care a afectat oameni care au muncit ani grei în subteran”, a declarat Cristian Resmeritã.

Diana Mitrache