Vrea sa demaste in instanta mafia terenurilor din Parang!

Un om de afaceri din Valea Jiului vrea sa demaste, in instanta, caracatita terenurilor din Masivul Parang. Constantin Bitu este decis sa se adreseze chiar si curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), pentru a arata cum se preconstituie probe cu complicitatea unor magistrati sau procurori, care dau aparenta legalitatii. Documente sustrase de la dosar, ori, dimpotriva, documente falsificate, sentinte inexistente invocate in stabilirea sentintei sunt doar cateva dintre instrumentele cu care opereaza „caracatita terenurilor din Parang”.

O afacere prospera pe care vrea sa o demaste un om de afaceri din Petrosani, Constantin Bitu, care s-a trezit ca terenul achizitionat de el in anul 1999, cu contract de vanzare – cumparare care nu a  fost desfiintat de nimeni, si inregistrat ca atare in Cartea Funciara, este folosit de altcineva, cu ajutorul unor acte clonate. Vorbim despre 9460 de metri patrati, la o valoare de cel putin 150 de euro/ mp, dar Constantin Bitu spune ca „nu neaparat valoarea terenurilor este importanta, ci faptul ca sunt prinse in mijlocul proiectelor europene care se deruleaza in zona”.

Omul de afaceri reclama faptul ca, de mai bine de 10 ani „in zona Parang functioneaza o mafie a terenurilor devenite strategice in turism, ce are drept scop confiscarea terenurilor de la adevaratii proprietari, majoritatea noilor <<proprietari>> fiind interpusi ai acestei organizatii de tip mafiot”. Iar din aceasta caracatita ar face parte procurori si judecatori, care dau aparenta legalitatii. Odiseea lui  Constantin Bitu a inceput cand pe terenul cumparat de el s-a suprapus un alt „proprietar”, care a vandut mai departe suprafata respectiva, desi primul contract de vanzare – cumparare nu avea nici macar elemente de identificare a locatiei.

Omul a crezut, initial, ca doar o greseala a dus la suprapunerea nefericita a parcelelor si a solicitat Judecatoriei Petrosani radierea din CF a lui Nicolae Pavel de pe terenul cumparat de el cu acte in regula. Surpriza, insa, pentru ca magistratii i-au respins cererea, iar de aici a inceput sarabanda, respectiv invocarea de incheieri judecatoresti din dosare fara nicio legatura cu dosarul in cauza, clonarea de acte sau chiar falsificarea lor, asa incat lucrurile sa fie „aranjate” in favoarea celor direct interesati de terenuri sau chiar acte in maghiara – redactate probabil pe timpul Regimului Austro – Ungar – cu adaugirile de rigoare, depuse ca fiind de maxima actualitate.

De mentionat ca pentru toate aceste acuze, Bitu are si probe elocvente, obtinute tot de la organele de ancheta, mai ales ca nu poate folosi terenul din Parang, dar a platit din plin impozit pe el!

O noua actiune in instanta

Intr-o ultima incercare de a –si redobandi terenul, dupa multe altele esuate, acesta s-a adresat din nou instantei de judecata, de aceasta data la Judecatoria Deva, unde a deschis o actiune impotriva ultimului vanzator al terenului in cauza, cu obiect „plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata”. La termenul din data de 12 iunie, Constantin Bitu a aratat judecatorului de caz ca din dosarul de cercetare penala s-au sustras documente importante pentru judecarea cu celeritate a cauzei si a solicitat instantei sa dispuna Parchetului de pe langa Judecatoria Petrosani sa depuna aceste acte la dosar.

Magistratii de la Judecatoria Deva au luat act de solicitarea acestuia si au pronuntat un nou termen de judecata pentru data de 4 septembrie, dupa vacanta judecatoreasca. Pe de alta parte, la Politia Municipiului Petrosani a fost depusa o plangere penala pentru tulburare de posesie in forma continuata, respectiv sustragerea de documente.

De precizat ca, pentru organele interesate, suntem in posesia mai multor documente doveditoare ale celor relatate anterior, care le pot fi puse in orice moment la dispozitie.

Carmen Cosman

5 thoughts on “Vrea sa demaste in instanta mafia terenurilor din Parang!

  • 14 iunie 2012 at 22:12
    Permalink

    Daca acest domn duce procesul la bun sfarsit vor aparea mari surprize.

    Reply
  • 15 iunie 2012 at 07:36
    Permalink

    vargatu,paducel, politia petrila,procurorii toma si roman,maniu si ilinca, politia petrosani,functionarii de la cartea funciara,diversi afaceristi,….daca te tin bracinarii bitule sa dai cu ei de pamant, atunci este posibil sa rezolvi problema. in caz contrar le vei oferi ocazia sa-ti rada-n nas. CENZURA, START !

    Reply
  • 15 iunie 2012 at 11:14
    Permalink

    Sunt foarte curios, unde in Parang-Petrosani exista in anul 2012, teren evaluat la „o valoare de cel putin 150 de euro/mp”?

    Reply
  • 7 octombrie 2013 at 03:50
    Permalink

    nimic nu se schimba in bine in valea jiului si in petrosani. ma uit cu stentie la judecatori si procuri si vad aceeasi colaboratori ai securitatii si sri-ului ( ex: balaur ionela simona, ilinca, etc.)chiar nu se poate fara ei?

    Reply
  • 2 ianuarie 2014 at 11:11
    Permalink

    De ce nu dati cazul Dlui Barbuceanu parca asa al cheama pe celebrul politist de Deva!?De ce nu mai zice presa nimic de dinsul!?Sau asa e ordinul!?Tacere mortuara pina se uita mascarada cu acest Barbuceanu!?Cui a folosit asa mascarada!?Cine are cui de platit si nu spune rezultatul !Asteptam pe national informatiile de rigoare de se poate si nu e cenzura!?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *