Cel mai mare accident minier, comemorat la Lupeni

82 de oameni au pierit în cea mai mare tragedie a Vãii Jiului de pânã acum, în 27 aprilie 1922. Fix la ora 12 si 30 de minute, o mânã de oameni au depus coroane de flori în locul în care este un monument ridicat în memoria lor si au comemorat amintirea acelor ani. Totul se întâmpla la Lupeni, într-o gurã de minã, care acum se aflã în curtea unui localnic si acolo a ajuns doar Emil Pãrãu, cu o coroanã de flori rosii.

În 27 aprilie, 1922, la ora 12,30, o explozie puternicã lua cu ea 82 de vieti. A fost cea mai mare tragedie din toate timpurile, mai ales cã atunci Lupeniul era doar o comunã. Au fost râuri de lacrimi, 67 de vãduve au plâns pânã le-au secat sufletele, iar 94 de copii nu si-au mai vãzut niciodatã tatii. La gura minei este acum un copac verde si doar surparea din interior mai aminteste cã de acolo s-a scos cãrbune, iar la ora la care s-au împlinit 94 de ani, Emil Pãrãu a depus o coroanã de flori si a tinut mortis sã vorbeascã despre tristetile de atunci si cele de acum. Mai ales cã a copilãrit pe strada unde cândva a fost mina Aurelia.

„A fost cea mai mare tragedie din istoria mineritului. Vã dati seama ce însemna pentru o comunitate micã, cum era comuna Lupeni din acea perioadã. Dupã aceastã tragedie, a venit chiar regele Ferdinand în Valea Jiului, pentru a ajuta financiar vãduvele si orfanii. Sperãm sã nu fie o mai mare tragedie acum, închizându-se  mina Lupeni”, a spus Emil Pãrãu, localnic.

În 1922, în ziarul „Graiul Muncitorimei” s-a folosit pentru prima datã sintagma „Valea Plângerii” pentru Valea Jiului si cum ar fi putut fi altfel, când atât de multe suflete au pierit în pãmânt?

Comemorarea s-a tinut si la cimitirul eroilor, acolo unde autoritîtile locale au organizat o slujbã de pomenire a mortilor. „Tragedia a fost pentru Lupeni foarte mare si este si în continuare la fel. Am considerat cã suntem obligati sã venim azi aici, cu angajatii primãriei si sã depunem aici o coroanã”, a spus Cornel Resmeritã, primarul din Lupeni. „Putem doar sã ne imaginãm ce tragedie a fost la vremea respectivã pentru 82 de familii. Au rãmas femei singure, copii orfani, o adevãratã tragedie. Important este ca în vremurile care vin, cel putin noi, sã le aducem un omagiu celor ce si-au dat viata, nu doar în 1922, ci si în alte tragedii din exploatãrile miniere”, a adãugat si Cristian Resmeritã.

Gura minei Aurelia este doar o gurã umplutã cu pãmânt surpat, iar asa cum localnicii au putut sã treacã peste aceastã tragedie, oamenii locului sperã sã renascã întreg orasul, greu încercat de vestea cã si mina Lupeni, ultima din acest oras, se va închide. Nu vor mai fi tragedii mineresti, dar cine garanteazã cã nu vor fi de alt fel? „Sã nu ne gândim numai la închideri, ci si la a cãuta alternative si de a face ceva, pentru ca aceastã Vale frumoasã sã ne aducã zâmbete pe buze si sã nu mai vedem pe stradã doar oameni tristi. Trebuie sã avem sperantã si, cum s-a trecut peste aceastã tragedie, sã trecem cu bine si peste tragedia actualã, în asa fel ca, peste câtiva ani, sã vedem oameni fericiti, zâmbind, copii care vor avea locuri de muncã si chiar si ce sã facã în Valea Jiului, asa fel sã vrea sã rãmânã în Valea Jiului”, a conchis Emil Pãrãu.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.