Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mariana Campeanu, a dispus declansarea unei noi anchete la Casa Judeteana de Pensii Hunedoara, acolo de unde se presupune ca s-au scurs informatii cu caracter personal catre Viorel Arion, care le-a folosit in campania electorala pentru Primaria Hunedoara.

Din cauza ca deputatul PDL Viorel Arion a continuat sa foloseasca datele personale ale pensionarilor din judetul Hunedoara, deputatul Bogdan Timpau a cerut interventia actualului ministru al Muncii, Mariana Campeanu, pentru a opri scurgerea de informatii,. Anul trecut, acesta a mai semnalat problema fostului ministru, Sebastian Lazaroiu, dupa ce peste 9.000 de pensionari hunedoreni cu grupele de munca I si II au primit acasa scrisori personalizate, semnate de Viorel Arion, prin care se anunta cresterea pensiilor “datorita preocuparii permanente a Guvernului”. Timpau

l-a intrebat atunci pe ministrul Muncii cum a fost posibil ca datele ce se presupune a fi confidentiale sa ajunga in mana colegului sau de la PDL, dar Lazaroiu nu a gasit nicio neregula la Casa de Pensii Hunedoara, desi deputatul Arion a folosit informatii oficiale, fapt confirmat si de faptul ca, in respectivele scrisori se regasesc datele privind categoriile de incadrare ale pensionarilor, precum si alte informatii cu caracter confidential detinute doar de casele judetene de pensii. „Raspunsul primit din partea fostului ministru Sebastian Lazaroiu a fost ca nu se cunoaste sursa informatiilor utilizate, nu s-a reusit identificarea modalitatilor si conditiilor in care acestea au ajuns in posesia deputatului Viorel Arion. (…) In conditiile in care in declaratia de avere a parlamentarului PDL Viorel Arion acesta apare ca actionar la Comser, firma care are relatii contratuale cu Casa Judeteana de Pensii Hunedoara, va rog doamna ministru sa reluati ancheta si sa lamuriti aceasta situatie privind scurgerea de informatii ce contin date confidentiale de la casa de Pensii catre persoane neautorizate”, a precizat deputatul hunedorean.

La cererea ministrului Muncii, Casa Nationala de Pensii a solicitat informatii suplimentare casei Judetene de Pensii Hunedoara, in vederea verificarii tuturor celor sesizate, precum si pentru luarea masurilor care se impun. Chiar daca verificarea este abia in curs, s-a facut totusi un pas inainte si reprezentantii Casei de Pensii au recunoscut existenta relatiilor contractuale cu Comser. „Potrivit Casei Judetene de Pensii Hunedoara, incepand cu luna ianuarie 2006, aceasta are incheiat contract de service pentru centrala telefonica din dotare cu S Comser SRL. Centrala telefonica a fost montata in luna decembrie 2005 de catre Comser”, a precizat

ministrul Mariana Campeanu. Aceasta a subliniat, insa, ca scurgerea de informatii ar putea fi si in alta parte, in conditiile in care informatiile de interes

public referitoare la pensionari se gasesc si la nivelul altor institutii sau autoritati publice.

Carmen Cosman