Dupã contractele pãguboase pe bani multi, CEH contestã tabelul de creante al LCC Compania Cãrbunelui

LCC Compania Cãrbunelui în insolventã, CEH contestã tabelul de creante. În urmã cu aproximativ o lunã de zile, Tribunalul Caras Severin a admis cererea formulatã de LCC Compania Cãrbunelui Resita privind declararea stãrii de insolventã a societãtii, asta din cauza datoriilor acumulate de firma care exploateazã slamul de la preparatia Coroiesti. Pe rolul aceleiasi instante de judecatã a mai fost înregistrat un dosar care are ca obiect “contestatie creante – contestatie tabel preliminar de creante”. Complexul Energetic Hunedoara a fost unul dintre creditorii care au solicitat insolventa societãtii. Acum, CEH a depus o contestatie cu privire la tabelul preliminar de creante.

Este greu de spus dacã Complexul Energetic Hunedoara îsi va recupera banii de la LCC Compania Cãrbunelui, lucru notat si de administratorul judiciar.

“În ceea ce priveste clientii incerti, printre acestia se numãra S.C. Edil Therma S.A Vulcan pentru suma de 27.845.712 lei, S.C. Calor Deva S.A. cu suma de 12.700.360 lei, Compania Carbunelului LCC pentru suma de 14.147.610 le, societatea constituind provioane”, aratã administratorul judiciar al CEH.

Suspiciunicontractuale

De-a lungul timpului, Complexul Energetic Hunedoara a derulat afaceri cu LCC Compania Cãrbunelui. Acestea sunt de o calitate îndoielnicã sustine lichidatorul CEH.

“Exista mari suspiciuni cu privire la contractele 1973/12.12.2008 si C2888 din 29.01.2014 semnat de CEH cu LCC COMPANIA CÃRBUNELUI SRL RESITA (pret si calitate cãrbune), suspiciuni confirmate de rapoartele corpului de control al directorului general. În luna februarie 2015, în cadrul SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA/ Sucursala Electrocentrale Deva se aflau în derulare douã contracte de vânzare-cumpãrare cãrbune energetic încheiate cu SC LCC COMPANIA CÃRBUNELUI SRL: Contractul nr. 21973/12.12.2008; contractul nr. C2888/29. 01.2014. La contractul nr. 21973/12.12.2008 s-au încheiat un numãr de 12 acte aditionale, ultimul act aditional fiind înregistrat la data de 30.12.2014, cu nr. C 4701 si a fost semnat din partea SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA. Conform ultimului act aditional, contractul de vânzare-cumpãrare cãrbune energetic nr. 21973/12.12. 2008 s-a prelungit pânã în data de 31.12.2017”, aratã administratorul judiciar. Problemele nu s-au oprit aici. Au fost încheiate multe acte aditionale care ridicã semne de întrebare. “La contractul nr. C 2888/29.01.2014 s-au încheiat un numãr de 5 acte aditionale. Prin actul aditional nr. 4, înregistrat la data de 30.12.2014, cu nr. C 4702, contractul de vânzare-cumpãrare cãrbune energetic nr. 2888/29.01. 2014 s-a prelungit pânã în data de 29.02.2016. Ultimul act aditional a fost înregistrat la data de 16.02.2015, cu nr. C 4802 si a fost semnat din partea SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA. Conform actului aditional nr. 5 „Garantia de bunã executie în valoare de 237.256 lei, constituitã prin retinere din factura nr. 217/28.01.2014, va fi valabilã pânã în data de 29.02.2016”. Tot în aceeasi datã, 16.02.2015, între cele douã pãrti semnatare ale celor douã contracte de vânzare – cumpãrare cãrbune energetic, s-a convenit rescadentarea datoriei SOCIETÃTII COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA SA cãtre SC LCC CC SRL. Ne punem întrebarea, de ce atâtea acte aditionale? Oare aceste contracte nu s-au câstigat datoritã perioadei mici de executie a contractului, care ulterior a fost prelungitã?”,  se întreabã administratorul judiciar.

Lichidatorul CEH mai aratã cã pe perioada derulãrii contractului, firma nu a respectat prevederile contractuale.

“Într-un Raport privind efectele economice produse de derularea contractelor de achizitie de cãrbune, încheiate de cãtre Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, se aratã cã societatea “LCC Compania Cãrbunelui a încãlcat de-a lungul timpului în mod repetat clauzele contractuale, atât din punctul de vedere al cantitãtilor livrate, cât si al parametrilor de calitate (umiditate, granulatie, cenusã, impuritãti, conform buletinelor de analizã emise de SC Electrocentrale Deva SA. Consecintele au fost urmãtoarele neasigurarea necesarului de cãrbune invocat ca oportunitate de încheiere a contractului, impact negativ asupra bugetului unitãtii, necalcularea si neretinerea penalizãrilor pentru nelivrarea în termen a cantitãtilor contractate, afectarea instalatiilor din cauza nerespectãrii calitãtii contractate, plata mai mare a transportatorului, prin plata greutãtii suplimentare transportate din cauza umiditãtii peste nivelul contractat si a eventualelor impuritãti suplimentare”, mai aratã administratorul judiciar al CEH. În anul 2015, Complexul Energetic Hunedoara a convenit reesalonarea plãtilor cãtre LCC Resita, fiind întocmite nu mai putin de 10 bilete la ordin a cãror valoarea totalã a fost de 4.347.369,01 lei.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.