Aflãm cine sunt creditorii oficiali ai CEH

Astãzi expirã termenul de definitivare a tebelului creantelor Complexului Energetic Hunedoara. Creditorii CEH au avut termen pânã la data de 22 februarie de a se înscrie la masa credalã, iar astãzi se vor cunoaste exact cine sunt cei care au de recuperat bani de la societatea energeticã.

“Am depus deja la Tribunalul Hunedoara tabelul, urmeazã ca acesta sã fie publicat în Bugetinul procedurilor de insolventã. sunt în jur de 300 de creditori care s-au înscris la masa credalã a Complexului Energetic Hunedoara”, a declarat Constantin Tudor, reprezentantul Casei de Insolventã GMC Craiova.

Adunarea creditorilor va avea loc la Tribunalul Hunedoara în cel mult 5 zile de la data publicãrii în Buletinul procedurilor de insolventã a tabelului preliminar al creantelor. Creditorii Complexului Energetic Hunedoara vor stabili dacã aprobã sau nu planul de reoganizare pentru societate.

“Ponderea mare la masa credalã, a creantei detinute de Ministerul Finantelor Publice, institutie ce poate decide aprobarea unui Plan de Reorganizare. De altfel, testul creditorului privat diligent, introdus prin Legea 85/2014 va indica cu certitudine creditorului majoritar avantajele aprobãrii unui Plan de Reorganizare fatã de situatia falimentului. Concret, un Plan de Reorganizare poate sã prevadã compensarea datoriilor cãtre statul roman prin Ministerul Finantelor Publice prin preluarea în contul crentei a exploatãrilor miniere, în cuantumul rezultat în urma unui raport de evaluare, exploatãri ce se pot constitui apoi ca o societate de închidere a minelor beneficiind de ajutor de stat, cel putin pânã în 2018, aprobarea de cãtre creditori a finalizãrii investitiilor de mediu la Termocentrala de la Paroseni, a cãrei valoare de piatã ar creste astfel si care ar putea fi valorificatã în cadrul Planului de Reorganizare”, mai aratã lichidatorul CEH.Existã însã si o altã variantã. În care creditorii sã hotãrascã în ce fel se va face reorganizarea Complexului Energetic Hunedoara.

“Bineînteles, pot exista si alte scenarii, creditorii vor hotãra prin votul lor maniera de reorganizare a CEH, dar este cert cã prin forte  proprii, fãrã o interventie la nivel guvernamental CEH nu se poate reorganiza. De aceea, în baza prevederilor art.97 al.(3) din Legea 85/2014 recomandãm ca Planul de reorganizare sã fie propus de cãtre debitor, cu sprijinul guvernului, urmând ca administratorul judiciar sã colaboreze la întocmirea si implementarea acestuia”,  mai subliniazã administratorul judiciar.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *