Astãzi, localitatea Sarmizegetusa este asezatã în partea de Vest a Depresiunii Hategului, la aproximativ 10 km de Trecãtoarea Portilor de Fier ale Transilvaniei si la 17 km de orasul Hateg. Este învecinatã cu Muntii Tarcului (Sud), Muntii Poiana Ruscãi (Nord), iar în directia Est se face o deschidere pitoreascã spre Tara Hategului.

Dupã încheierea celor douã rãzboaie mai mari purtate de romani la nordul Dunãrii, acestia i-au înfrânt definitiv pe daci si au creat provincia Dacia. Capitala regatului dac a fost transformatã în castru pentru trupele rãmase sã pacifice zona, iar în Tara Hategului a fost construitã o nouã capitalã, cu acelasi nume, Sarmizegetusa, dar în acest caz avem de a face cu un oras roman. În mod clar în Tara Hategului a functionat între rãzboaie un castru, care a adãpostit efectivele legiunii a IIII-a Flavia Felix. Luptele grele pentru distrugerea unui simbol al dacilor, care a fost Kogaiononul sau poate a unei Sarmizegetuse cu localizare diferitã, timpul îndelungat pentru ducerea acestora, construirea unui oras roman, poate cã toate aceste similitudini de situatii si renuntarea la rãmânerea pe viitor într-o zonã montanã greu accesibilã va avea ca urmare acordarea aceluiasi nume asezãrii din Tara Hategului.

Orasul antic avea forma unui dreptunghi cu laturile de Nord si Sud de aproximativ 620 m si cu laturile de Est si Vest de 520 m. Cu cele aproximativ 33 ha dintre ziduri si alte 60-80 ha din afara acestora, Colonia Dacica Sarmizegetusa se înscrie între orasele de dimensiune medie la scara Imperiului. Pe aceastã suprafatã locuia o populatie de aproximativ 15-20.000 locuitori. Orasul fondat de împãratul Traian mai dispunea si de un territorium în jur, o zonã imensã care se întindea din Muntii Apuseni, pânã la Dunãre. Aceastã uriasã întindere de pãmânt semnifica faptul cã metropola si oamenii sãi de afaceri detineau si controlau comertul de la Dunãre, agricultura din fertila vale a Muresului si nu în ultimul rând profiturile aduse de minele de aur din Muntii Apuseni. Iatã câteva motive pentru care oricare alt oras al Daciei romane cu greu ar fi putut sã detroneze Sarmizegetusa din pozitia pe care a detinut-o.

Sãpãturile arheologice au scos la ivealã numeroase edifcii publice, precum  temple, amfiteatrul, palatul ministrului de finante sau forul, dar si clãdiri de locuit, morminte sau fermele – villa rustica ce înconjurau marea metropolã. Mai avem cunostintã si de asezãri mai mici cum au fost Aquae – Cãlan Bãi sau Germisara – Geoagiu Bãi. Dupã momentul pãrãsirii provinciei de cãtre armata si administratia romanã (271-275 d. Chr.), orasul va continua sã fie locuit, chiar dacã în conditii net inferioare.Amfiteatrul de la Sarmizegetusa vine si el în sprijinul atât de discutatei perioade de dupã retragerea aurelianã. Lângã porti au fost descoperite mai multe fragmente de capace de mormânt sau o stelã funerarã. Acestea au fost aduse din zona cimitirelor pentru a bloca portile si a transforma amfiteatrul într-o fortãreatã, mult mai usor de apãrat decât zidurile orasului. Un tezaur cu monedã micã de bronz, descoperit în tribune, ne spune cã aceastã blocare a avut loc cândva în sec. IV, când orasul desi nu mai avea suficientã populatie sã apere zidurile, încã mai putea opune rezistentã. Nu stim cine sunt cei care au pus în pericol fostul mare oras, date care sã ne ofere argumente concludente despre etnia lor nu existã. În orice caz, pãtrunderea slavilor dinspre apus este marcatã de numele unor localitãti din Banat, precum si al orasului roman, care în perioada evului mediu va avea tot o denumire slavã, aceea de Grãdiste, la numele original revenindu-se doar din perioada interbelicã.

Gicã Bãestean