„Artistii pentru artisti”, motto-ul Zilei Mondiale a Teatrului

Ce mai înseamnã teatrul? Mai vrem sã mergem la spectacole, acum când oferta  este generoasã si de la fotoliul din sufragerie, la cel din cinematograful 3D, toate le fac concurentã actorilor, singuri în fata publicului lor? Acestea sunt întrebãrile la care se cautã rãspuns de Ziua Mondialã a Teatrului, în 2016.

Actorii sunt nevoiti sã se adapteze, sã atragã publicul, captat de ecranele pe care vãd zilnic spectacolul vietii, live. Nu este usor sã îi aduci în sala de spectacol, iar la Petrosani, Teatrul Dramatic I.D Sîrbu duce o luptã crâncenã cu mentalitãtile oamenilor, care nu toti acceptã usor ideea de spectacol, cu cei care vin sã punã în scenã aici piese, îngrijorati, poate, de ideea cã oamenii de aici nu merg la teatru si, nu o datã, am auzit cât s-au mirat unii cã noi avem si teatru. Primul spectacol ce urmeazã sã fie pus în scenã în 9 aprilie, îl are ca regizor pe Victor Ioan Frunzã, regizorul anului 2015 si pe scenografa Adriana Grand si cred cã asta spune totul despre efortul celor de la noi, pentru noi.

La nivel mondial, mesajul pentru 27 martie, Ziua Mondialã a Teatrului, este dat în acest an de un rus, Anatoli Alexandrovici  Vasiliev, care pune degetul pe ranã, într-un scurt interviu preluat de toatã presa internationalã si care va fi citit în primul spectacol din preajma acestei zile:

Avem nevoie de teatru?

Îsi pun aceastã întrebare mii de profesionisti din domeniu, dezamãgiti în sperantele lor, dar si milioane de oameni, obositi de teatru.

De ce avem nevoie de teatru?

Pentru cã în anii când scena este nesemnificativã în comparatie cu pietele oraselor si teritoriile statelor se joacã autentice tragedii din viata realã.

Ce este teatrul pentru noi?

Loje si balcoane aurite, fotolii de catifea, culise murdare, voci fortate sau invers – boxe negre, împroscate cu noroi si sânge, în care sunt o multime de trupuri goale înfuriate.

Ce ne poate spune teatrul?

Totul!

Teatrul ne poate spune totul!

Si cum trãiesc zeii în cer, si cum detinutii suferã în grote, si cum patima te înaltã, si cum iubirea te omoarã, si cum nu este nevoie de omul bun, si cum minciuna dominã, si cum oamenii trãiesc în apartamente, iar copiii în tabere pentru refugiati, si cum în pustiu se întorc, si cum au loc despãrtirile de cei dragi.

Teatrul a fost si va rãmâne pentru totdeauna.

Si în acesti ultimi cincizeci-saptezeci de ani avem absolutã nevoie de teatru. Pentru cã numai teatrul, dintre toate artele, înseamnã: cuvântul din gurã-n gurã, privirea din ochi în ochi, gestul din mânã în mânã, de la corp la corp. El nu are nevoie de mijlocitor, între om si om – partea transparentã a luminii, nu apartine nici sudului, nici nordului, nici estului si nici vestului. De felul lui, teatrul este lumina care pãtrunde peste cele patru pãrti si instantaneu este recunoscut de orice om, învrãjbit sau prietenos.

Avem nevoie ca teatrul sã fie diferit.

Si dintre toate formele posibile ale teatrului vor fi solicitate, înainte de toate, cele arhaice. Teatrul de forme ritualice nu trebuie combãtut cu teatrul popoarelor civilizate. Cultura laicã este golitã de continut, informatia culturalã schimbã entitãtile simple între ele, spulberând speranta întâlnirii cu ele.

Teatrul e deschis. Intrarea e liberã.

Lãsati naibii gadgeturile si computerele – mergeti la teatru, ocupati locurile de la parter, de la balcon, dati ascultare cuvântului, priviti pe viu personajele – în fatã aveti teatrul, nu-l nesocotiti si nu-l lãsati sã treacã neobservat, cãci viata trece foarte repede.

Orice fel de teatru este necesar.

Si doar de un teatru nu avem nevoie – teatrul jocurilor politice, teatrul „capcana” politicã, teatrul politicienilor, teatrul politicii… Teatrul terorii zilnice – personal si colectiv, teatrul cadavrelor si teatrul sângelui în piete si pe strãzi, în capitale si în provincii, între religii si grupuri de etnici.

Anatoli Vasiliev

(traducere din limba rusã: Maria Sârbu)

Anatoli Alexandrovici Vasiliev (nãscut la 4 mai 1942, Rusia) este un renumit regizor de teatru rus si unul dintre cei mai importanti regizori de teatru europeni contemporani. Este fondatorul „Scolii de Artã dramaticã” din Moscova. Prima sa stagiune s-a deschis la 24 februarie 1987 cu Sase personaje în cãutarea unui autor de Pirandello, spectacol care a avut mare succes în Europa alãturi de Cerceau pe care Viktor Slavkin l-a scris special pentru trupa lui Vasiliev. Pentru Vasiliev, jocul actorului este un proces fãrã început si sfârsit, actorii trãind în teatru si formând o comunitate pe toatã perioada desfãsurãrii repetitiilor. Treptat, Anatoli Alexandrovici Vasiliev si-a câstigat un nume international, astfel în 1992 monteazã la Comedia Francezã Mascarada lui Lermontov iar un an mai târziu, la Roma, Asa este, dacã vi se pare de Luigi Pirandello. În 1997 Plângerile lui Ieremia este prezentat în premierã la Avignon, apoi în Italia si apoi în Germania. Acest spectacol i-a adus premiul Masca de aur pentru cel mai bun spectacol si cea mai buna scenografie. În 2006 se mutã în Europa. Lucreazã la Paris, Lyon si Londra. Trei ani mai târziu, este invitat la Teatrul Balshoi pentru a monta Don Giovanni. Anul acesta a pus în scenã la Comedia Francezã, La Musica Deuxième de Marguerite Duras.

Advertisements