Judecatã pentru omor calificat

Arabela Saran ajunge astãzi în fata magistratilor Tribunalului Hunedoara, unde este judecatã pentru cã si-a ucis pruncul imediat dupã ce l-a nãscut.
Judecata pe fond în cazul asistentei de la Spitalul de Urgentã Petrosani a avut primul termen la mijlocul acesteiu luni, dar judecãtorii au amânat cauza pentru ca procurorii sã poatã administra probele, iar avocatul femeii sã-si poatã construi apãrarea. Arabela Saran se aflã în spatele gratiilor si este învinuitã de omor calificat, faptã pentru care riscã o pedeapsã de pânã la 25 de ani de închisoare. Femeia si-a aruncat bebelusul într-un container de gunoi imediat dupã nastere si din cauza temperaturilor scãzute de afarã, fãtul a murit, iar macabra descoperire a fost fãcutã de un om al strãzii, care cãuta prin gunoaie, chiar în prima zi a acestui an. Conform concluziilor preliminare întocmite de Serviciul Judetean de Medicinã Legalã Hunedoara, decesul copilului a intervenit imediat, moartea acestuia a fost violentã si s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii acute consecutive hipotermiei. Procurorii au mai stabilit cã Arabela Saran si-a premeditat fapta, mai ales cã a ascuns sarcina chiar si de colegii ei, medicii de pe sectia spitalului unde lucra. În plus, aceasta a revenit la serviciu dupã douã zile de la nastere de parcã nimic nu s-ar fi întâmplat.
Acesta nu este primul caz de pruncucidere care are loc în acest an în Valea Jiului. O altã tânãrã de 27 de ani, din Lupeni, este si ea acuzatã cã si-a ucis copilul imediat dupã ce l-a nãscut si apoi i-a aruncat trupul în Jiul de Vest. Simona Papp este si ea cercetatã pentru omor calificat si se aflã în arest preventiv.
Maximilian Gânju

Advertisements