Primãvara tinerilor

Elevii din liceele de la Petrosani au sãrbãtorit sâmbãtã dimineatã, primãvara. A fost o actiune dedicatã acestui anotimp si organizatã de Consiliul Consultativ al Tinerilor, împreunã cu cei din primãria Petrosani si Casa Pro Urbis. Vremea nu a fost chiar cea mai bunã, dar liceenii din Petrosani au sãrbãtorit primãvara. A fost o actiune pe care au gândit-o dupã cea dedicatã dragostei, care au punctat-o în luna februarie. Sâmbãtã, de la 10,00 dimineata i-am gãsit în stradã, pe Centrul Civic, unde ne-au arãtat cum vãd ei renasterea la viatã a naturii. „Este o initiativã a celor din Consiliul Consultativ al Tinerilor. Este vorba despre primãvara lor. Sunt tot felul de activitãti, care s-au desfãsurat în rotonda de lângã Teatrul I.D Sîrbu. Este vorba despre un cros, un program artistic sustinut de elevi, un dans tematic. Tot ei au prezentat simboluri ale primãverii si, la sfârsit, am organizat o ceremonie de premiere a celor care participã la cros. Multumesc de asemenea voluntarilor de la Crucea Rosie pentru cã au fost prezenti pentru interventii în caz de prim-ajutor”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Competitia de cross a adunat  aproximativ 30 de concurenti fete si bãieti de la toate cele 4 colegii, dansul Primãverii le-a avut ca protagoniste pe elevele de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, iar majoretele de la Colegiul Economic Hermes, corul elevilor de la Scoala Gimnazialã nr.6 – Carmen Sylva si momentul muzical oferit de elevii Andrei Schiopu si Adelina Lupan de la Colegiul National Mihai Eminescu, au creat o ambiantã caldã, pe care tinerii participanti au trãit-o cu acea efervescentã specificã vârstei lor. Clasamentul la cross fete si bãieti, aratã astfel:

Cross fete:

Locul I – Brânda Maria – Colegiul Economic Hermes

Locul II – Posircã Alexandra – Colegiul Economic Hermes

Locul III – Hunyadi Maria – Colegiul Economic Hermes

Cross bãieti:

Locul I – Elekes Robert – Colegiul National Mihai Eminescu

Locul II – Kadar MIhai – Colegiul National de Informaticã Carmen Sylva

Locul III – Oprisan Alexandru – Colegiul Economic Hermes.

“Felicit tinerii din Consiliul Consultativ pentru implicare si le multumesc tuturor participantilor, doamnelor învãtãtoare si profesoare care au fost din nou alãturi de noi”, a conchis edilul.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *