Primãvara tinerilor

Sâmbãtã dimineata, elevii din liceele de la Petrosani sãrbãtoresc primãvara. Este o actiune dedicatã acestui anotimp si este organizatã de Consiliul Consultatov al Tinerilor, împreunã cu cei din primãria Petrosani si Casa Pro Urbis.
Vremea se îmbuneazã si liceenii din Petrosani vor sãrbãtori primãvara. Este o actiune pe care au gândit-o dupã cea dedicatã dragostei, care au punctat-o în luna februarie. Sâmbãtã, de la 10,00 dimineata îi vom gãsi în stradã, pe Centrul Civic, unde ne vor arãta cum vãd ei renasterea la viatã a naturii. „Este o initiativã a celor din CCT. Este vorba despre primãvara lor. Sunt tot felul de activitãti, care, sâmbãtã, începând cu ora 10,00, se vor desfãsura în rotonda de lângã Teatrul I.D Sîrbu. Este vorba despre un cros, un program artistic sustinut de elevi, un dans tematic, prezintã simboluri ale primãverii si, la sfârsit, o ceremonie de premiere a celor care participã la cros”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Tot sâmbãtã, de la ora 20,30 suntem invitati sã celebrãm Ora Pâmântului. În 2016, aceasta va fi marcatã si la noi, la fel ca în alte 7.000 de orase din România si din lume, pe 19 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iar sloganul editiei de anul acesta este „Dãruieste naturii energia ta”.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *