Soc si uluire a lãsat în urma sa o tânãrã de 19 ani din Petrila, dupã ce a fost gãsitã atârnând în streang într-o pãdure de la periferia orasului. Nimeni nu stie exact ce a fost în sufletul ei, profesorii o apreciau, avea si un job bun, iar colegii ei au rãmas înmãrmuriti. Artemis Bolog a vrut sã îsi încheie singurã socotelile cu viata.
Totul pare premeditat si fata a trecut Jiul, a ajuns în zona denumitã de localnici Pârâul Dracului si, mai apoi, cu o frânghie în mâini si-a construit un streang. A avut vointã, spun cei care au gãsit-o atârnând inertã si învinetitã, pentru cã ar fi putut sã se salveze, însã, copila a vrut clar sã îsi punã capãt zilelor. Totul s-a petrecut dupã prânz, luni, când trupul fetei a fost descoperit de un pãstor de capre, care a fugit spre ea, în momentul în care câinii care lãtrau i-au atras atentia. Omul s-a dus sã îi îndepãrteze pe câinii agresivi si atunci a vãzut cã e moartã si a cerut ajutorul unui alt bãrbat.
„A strigat la mine. M-am dus cu nevasta mea sus, dar era vânãtã. Am vrut sã îi tai frânghia, dar era moartã si am zis sã vinã legistii. Am sunat la politie, la 112, au venit ei, dar era decedatã de mult timp. Era în pozitia de drepti, stãtea în picioare practic, nu atârna deloc, 30 de cm a avut de la copac pânã la gâtul ei, practic stãtea în picioare”, spune bãrbatul care a coborât-o din streang. Copila a vrut sã îsi punã capãt zilelor si asta sustin si politistii, care exclud orice altã cauzã. „În cauzã nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infractiuni. Cadavrul tinerei a fost preluat de cãtre medicina legalã în vederea efectuãrii necropsiei si a stabilirii cauzei mortii. Politistii continuã cercetãrile pentru a stabili cauzele care ar fi putut sã o determine pe fatã sã recurgã la acest gest”, a declarat Bogdan Nitu, purtãtor de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Nimeni nu întelege ce a fost în sufletul ei, dar sunt si voci care nu exclud o posibilã neîntelegere cu privire la propria identitate a fetei. „Am înteles de la fiul meu si de la altii care vorbesc si, si pãrintii ei ar fi declarat, cã era lezbianã. Nu am gãsit nimic, decât un hanorac, geaca era jos si vreo 15 metri de funie, pe lângã ea si în rest nimic”, spune omul care a alertat politia si a participat la audierile preliminare ale politiei. Sunt simple supozitii, care nu o vor aduce înapoi pe tânãra care poate nu a fost înteleasã de cei din jur. Colegii ei o regretã enorm si asta pentru cã nu au bãnuit nici ei ce se petrecea în sufletul ei. „A fost o elevã ca orice copil. Poate un pic rebelã uneori, dar nu a fost niciodatã sã facã acte de indisciplinã. Si-a vãzut de scoalã, era în prag de a absolvi clasa a XII-a, dar nu avea absolut nicio problemã. Fãcea si sport de performantã si era în echipa de fotbal a scolii, echipa de fotbal fete si nimic nu prevestea ceea ce urma sã se întâmple cu ea, din pãcate”, a adãugat si Gabriela Belgiu, consilier scolar Colegiul Tehnic Constantin Brâncusi din Petrila.
Artemis Bolog reusise si sã se angajeze, iar pagina sa de socializare este acum coplesitã de cei care au cunoscut-o si care regretã cã a recurs la acest gest.Acum câteva zile, fata a scris pe facebook un singur rând, ca explicatie la o pozã neclarã în care a scris: „Las doar mister în urma mea”.
Diana Mitrache