Senator Haralambie Vochitoiu a dat curs solicitarii E.S. Dna Taous DJELLOULI, ambasador al Republicii Algeriene Democratice si Populare in România, de a efectua o vizita de lucru, la grupul parlamentar al UNPR, din Senatul României.
Aceasta solicitare a avut loc in urma demararii in luna februarie, a proiectului dezvoltat de catre liderul grupului Parlamentar UNPR, de a identifica impreuna cu reprezentantii ambasadelor mai multor state, acreditati la Bucuresti, noi oportunitati de colaborare parlamentara si nu numai, in beneficiul consolidarii relatiilor bilaterale.
In cadrul intrevederii, au fost abordate subiecte referitoare la stadiul si perspectivele dezvoltarii relatiilor dintre cele doua tari, atât in plan economic, cât si in plan politic.
Cu acest prilej, s-au identificat si abordat teme precum, facilitarea acordarii vizelor cetatenilor algerieni, mai buna informare, privind schimburile universitare bilaterale, precum si constituirea unor delegatii de reprezentanti ai celor doua tari, in vederea stabilirii, in viitorul apropiat a unei intâlniri comune.
Nu in ultimul rând, domnul senator Haralambie Vochitoiu a mentionat avantajele economice ale Judetului pe care il reprezinta, Hunedoara, exprimându-si in felul acesta, convingerea ca printr-un bun schimb de informatii si de idei, se vor identifica, cu siguranta si posibilitati de colaborare.
La finalul intrevederii, liderul grupului UNPR din Senat, domnul Haralambie Vochitoiu, a adresat E.S. Dna Taous DJELLOULI invitatia de a vizita Judetul Hunedoara si i-a oferit acesteia in semn de prietenie, o placheta cu Insemnele Senatului României.

Biroul de presa