În goanã, pe bulevardul din Vulcan

Un alt accident la fel de spectaculos, dar, din fericire, fãrã victime, s-a produs miercuri la Vulcan, pe bulevardul principal. Un tânãr care a avut nevoie de 46 de metri ca sã frâneze, a intrat într-o masinã care vira la stânga si apoi a spulberat alte douã masini. Si acest sofer conducea tot o masinã cu volan pe dreapta.
Accidentul s-a produs pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan, putin îniante de ora prânzului. Unul dintre soferii implicati a iesit din parcarea de la primãria din localitate si apoi a virat stânga ca sã intre într-o altã parcare de pe marginea drumului. Nu a mai aputut, pentru cã a fost izbit cu putere de cel care gonea cu vitezã mare de pe bulevard.
„Eu ieseam de la primãrie, pe partea mea, m-am asigurat si l-am vãzut cã era dincolo de trecerea de pietoni, am semnalizat sã intru în parcare si el, cu asa vitezã a venit, si m-a lovit în fatã si apoi a intrat în masinile celelalte.
Avea vitezã foarte mare, venea ca nebunul”, a sustinut soferul care a fost izbit în accident. Nu mai putin de 46 de metri mãsoarã frâna pe care a pus-o soferul care gonea pe bulevard, iar politistii spun cã vina este a lui. „Cauza a fost viteza. Soferul care gonea nu s-a asigurat cã celãlalt va vira la stânga, ca sã parcheze si l-a lovit în lateral, dupã care a intrat în alte douã masini care erau parcate pe bulevard. Amândoi au fost testati si sunt fãrã alcool. Vina este a celui cu masina strãinã”, a declarat, imediat dupã producerea evenimentului rutier, agentul sef Mihai Papuc, de la Politia rutierã Vulcan.
Viteza si volanul pe dreapta îl pun acum pe tânãrul sofer la platã. Din pãcate, spun martorii accidentului, nu este pentru prima datã când tânãrul goneste cu vitezã pe strãzi, dar acum va plãti pagube celor cãrora le-a distrus masinile.
Diana Mitrache

Advertisements

2 comentarii la „În goanã, pe bulevardul din Vulcan

  • 10 martie 2016 la 01:52
    Permalink

    Art.54(1)
    Conduc?torul de vehicul care execut? o manevr? de schimbare a direc?iei de mers, de ie?ire dintr-un rând de vehicule sta?ionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o alt? band? de circula?ie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmeaz? s? efectueze o întoarcere ori s? mearg? cu spatele este obligat s? semnalizeze din timp ?i s? se asigure c? o poate face f?r? s? perturbe circula?ia sau s? pun? în pericol siguran?a celorlal?i participan?i la trafic.
    Intrebarea mea este:unde zice ceva daca nu ai viteza legala esti vinovat?Vinovat este cel care nu iti acorda prioritate,care iese dintr-o alta parcare fara sa se asigure.In lege nu scrie ca esti vinovat daca conduci cu o viteza neregulamentara si lovesti un autoturism care nu iti da prioritate,ci din contra cel care nu-ti ofera prioritate este vinovat!Domnul Papuc am eu impresia ca nu stie art.54(1),la fel si soferul care a iesit fara sa se asigure regulamentar.

  • 11 martie 2016 la 08:17
    Permalink

    ai dreptate Oana

Comentariile sunt închise.