Biserica ce se construieste la Petrila incepe sa prinda tot mai mult contur. Acest lacas de cult, care se vrea aproape la rang de catedrala, va purta hramul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel si se construieste in cartierul 8 Martie la initiativa parohiei ortodoxe de aici. “Am vorbit cu preotul Adrian Boanta, cel care se ocupa cu constructia, iar el mi-a spus ca aceasta apartine episcopiei si ca sumele de bani provin din donatiile credinciosilor, dar si din ajutorul pe care Consiliul Local si Primaria Petrila l-a oferit. Stadiul constructiei este la nivelul centurii si urmeaza sa se faca si cupolele. Se preconizeaza ca anul viitor, biserica va fi gata”, ne-a declarat Dorin Curtean, city managerul Orasului Petrila.

Constructia acestei biserici s-a inceput in toamna anului trecut, iar de atunci, pret de cateva luni lucrarile au stagnat tocmai din lipsa de fonduri. Acum, de  putin timp s-au reluat. De asemenea, in aceasta perioada, in mai multe orase din Valea Jiului se construiesc biserici si chiar o catedrala in adevaratul sens al cuvantului, la Petrosani.

Aceasta va avea hramul Sfantului Proroc Ilie si tot aici, la Petrosani, administratia locala are in plan ridicarea unui alt lacas de cult la solicitarea cetatenilor din Colonie. La Vulcan s-a demarat

constructia unei biserici in vecinatatea primariei din localitate, iar paraclisul este gata de mai mult timp. Ajungem si la Uricani, iar aici vorbim tot de o catedrala, a carei constructie a inceput la data de 30 octombrie 2006. In prezent, exteriorul s-a finalizat, iar acum urmeaza sa se realizeze lucrari in interior, respectiv la pictura si mobilier. De asemenea, urmeaza ca si clopotele sa fie cumparate, dupa ce se va termina lucrul la clopotnita. Aceasta biserica va purta hramul Adormirea Maicii Domnului, sarbatoare care are loc in fiecare an la data de 15 august.

Luiza Andronache