Fero, Bosnea – Petrosani. Tabloul care ni s-a infatisat era pitoresc… de dramatic: o incapere larga al carei perete opus nu mai exista oferind astfel un peisaj plin de verdeata unde pastea un cal. Nea Muntean, care ne studia reactia, a ras satisfacut. Obtinuse ceea ce dorea: uluire. Ceva intre ras si plans.

Zona mirifica a comunitatii Fero din cartierul Bosnea din Petrosani, ascunde drame cu care oamenii s-au invatat sa traiasca si sa ajunga chiar sa glumeasca pe seama conditiei lor.

In cartierul Bosnea, cateva blocuri cu un etaj, cu o vechime de circa 100 de ani, si pavilioanele muncitoresti au fost construite pentru mineri de catre Societatea Carbunelui, pe langa pamanturile si gospodariile momarlanilor. In sus, catre dealuri peisajul este de o frumusete salbatica. In jos, Preparatia Petrila arata ca o fantoma hidoasa, dar buna pentru fierul ei valoros – hrana zilnica a multora.

Majoritatea locuitorilor de aici stau cu chirie, altii au cumparat locuintele investind in consolidarea lor, desi nu au canalizare.

In fata unui bloc vechi, legat de altul, de pe strada Funicularului, chiar la intrarea din spate musteau dejectii dupa ploaia de cateva zile. La nici 3 metri de intrare fusese un wc comun darapanat pe care Primaria il demolase urmand ca dupa ce se usuca locul sa toarne asfalt. Oamenii au iesit sa-si spuna of-ul, cum ca primarul Petrosaniului a asfaltat, a facut un parculet pentru copii, dar este tare rau fara canalizare. Au fost nevoiti sa-ti constuiasca wc-uri prin gradini. Spera ca vor trai si ei civilizat in viitorul apropiat.

Ultima cladire din colonia Bosnea, sus pe strada Poligonului, arata ca si cum sta gata sa cada. Nea Muntean, Petre Muntean, ne povesteste ca a cazut tavanul peste el, in pat. L-a reparat cu ce a avut, l-au ajutat vecinii sa puna o tabla la coperis, in locul tiglelor macinate. A vrut cu tot dinadinsul sa ne arate casa lui. Din gangul inchis pentru a mai cistiga o incapere, am intrat in dormitorul sau, care era si bucatarie. Aici ne-a ratat cum isi carpise tavanul, lucru care arata ca nea Muntean era priceput.

S-a indreptat spre o alta usa si se chinuia sa deschida o brosca ce parea ruginita. ”Aici este sufrageria mea ecologica. Stati asa sa vedeti” – a spus neea Muntean dand usa de perete.

Tabloul care ni s-a infatisat era pitoresc… de dramatic: o incapere larga al carei perete opus nu mai exista oferind astfel un peisaj plin de verdeata unde pastea un cal. Nea Muntean, care ne studia reactia, a ras satisfacut. Obtinuse ceea ce dorea: uluire. Ceva intre ras si plans. O parte a acoperisului cedase, erodat fiind de infiltratiile de apa din streasina. La fel fusese si peretele care se prabusise tras in cadere de portiunea acoperisului. Locul a fost curatat de locatar, care spunea ca nu are cu ce reconstrui. ”Vara este frumos sa ai sufragerie ecologica cu cai, catei si gaini ale vecinilor, dar iarna e tare rau si nu am cu ce sa-l recladesc. Abia imi fac rost de bani de mancare si pentru asta muncesc toata ziua sa scot fierul din betoane”- a spus nea Muntean aratandu-ne mainile pline de bataturi.

In jurul pavilionului, in care locuiesc vreo 10 familii, era curatenie, iar sforile intinse erau pline de hainute de copii puse la uscat. Sorele stralucea, femeile trebaluiau… doar mirosul intepator de latrina, aflata la cativa metri de imobil, arata cat de departe sunt cei de aici de civilizatie.

Ileana Firtulescu