Cunoscutul parapantist Toma Coconea, impreuna cu alti trei alergatori montani vor sa ajute la dezvoltarea turismului de vara prin promovarea maratonului montan. Cu o pregatire impresionanta, sase sportivi din Valea Jiului – reuniti sub numele de Parang Running ori Adventure Flying – au decis sa-si dea mana si sa ajute la promovarea turismului de vara din Valea Jiuliui. Au gasit si nisa prin care pot atrage aici mii de oameni, adica tocmai sportul mai putin cunoscut pe care l-au imbratisat de vreo trei ani, adica maratonul montan. Toma Coconea, cunoscutul parapantist medaliat la competitia exclusivista Red Bull X Alps, a declarat ca pentru anul acesta si-au propus sa participe la 10 – 12 maratoane montane, mai ample si mai importante, care se desfasoara la nivel national. Printre acestea se regaseste sic el organizat in Piatra Craiului, cu o diferenta de nivel de 750 de metru, unul dintre cele mai dure concursuri de gen din tara.

La aceste competitii, in principiu, poate participa oricine, dar este nevoie de o pregatire temeinica si o alimentatie sanatoasa. „Alergam intre 80 si 100 de kilometri in fiecare saptamana. Ne antrenam cel putin de 4 ori pe saptamana si la un antrenament parcurgem 25 – 30 de kilometri. De asemenea, o zi pe saptamana petrecem la sala de forta, pentru ca avem nevoie si de brate puternice”,a  explicat si Daniel Halastauan. Si, pentru ca avem peisaje frumoase, iar muntii se pravalesc peste noi, cum se spune, acestia si-au propus sa introduca si Valea Jiului in calendarul competitional.

O idee perfecta pentru a ajuta la dezvoltarea turismului de vara. „Tinand cont ca se va dezvolta zona turistica si turismul de vara trebuie ajutat. La maratonul de la Piatra Craiului sau la Moeciu sunt aproape 1.000 de participanti si aproape toata lumea vine insotita. De la an la an, aceste maratoane montane iau amploare, iar zona noastra este ideala pentru o astfel de competitie”, explica Halastauan unul dintre motivele pentru care au gandit organizarea unei astfel de competitii in Valea Jiului. Acesta a mai precizat ca vor sa promoveze acest sport in zona, iar competitia sa poata fi prinsa in calendarul national de anul viitor. Premisele exista, iar primarii din Vulcan si Petrosani au primis ca vor sprijini aceasta initiativa.

Carmen Cosman