Traiesc intr-o mizerie de nedescris, cu tone de gunoi depozitate oriunde pe strada. Este vorba de locuitorii cartierului Colonia de Jos din Vulcan, care nu au containere pentru ca nu au nici contracte cu firma de gospodarire si nici chef sa le faca.

Tone intregi de gunoi au fost adunate de angajatii primariei si ai SC Pregoterm de la Vulcan din cartierul numit Colonia de Jos. Oamenii care locuiesc aici arunca gunoiul oriunde vor, pe strada, in mijlocul cartierului sau il lasa pur si simplu pe langa case, neparand a fi deranjati de mirosul ingrozitor sau de aspectul de lumea a treia. Reprezentantii primariei au fost acolo si au decis sa le faca tot ei curatenie. “Am impus la Pregoterm sa treaca din casa in casa si sa faca si contracte, dupa ce vom termina curatenia. Apoi, la care nu va avea contract, o

sa-i punem gunoiul in curte”, a spus Gheorghe Ile, primarul Municipiului Vulcan .

SC Pregoterm SA a decis sa incerce din nou sa incheie angajamente cu oamenii de acolo pentru ridicarea gunoiului si pentru amplasarea unor containere, desi acestea ar putea ajunge la fier vechi, asa cum s-a mai intamplat. De fapt, acest lucru se incearca de mai multi ani, insa s-a dovedit a fi imposibil pana acum. In afara de faptul ca oamenii de acolo prefera sa traiasca in mizerie, sunt si conditionati din punct de vedere social. Majoritatea localnicilor este beneficiara a Venitului Minim Garantat, asa ca posibilitatile lor sunt reduse. Oricum, asta nu este o scuza pentru a a trai asa cum fac ei acum.

Culmea culmilor este faptul muncitorii le faceau curatenie pe langa casei, iar ei stateau si se uitau la ei, fara sa miste un deget. Ba chiar mai intrebau din cand in cand “La mine cand faceti curatenie?!”

Putinii cetateni cu simtul raspunderii de acolo, au afirmat ca de vina pentru aceasta situatie este in special educatia pe care cei mici o primesc sau nu o primesc, mai bine zis, de la parinti. In viitorul apropiat,  edilii vor si ca strazile de aici sa fie cat de cat reabilitate, asa ca  vor pune piatra pe drumurile din zona, asta in cazul in care oamenii nu vor matura piatra sau o vor lua si o vor baga in curti.

Luiza Andronache