Pensionarii nu au nevoie de tichete (!?)

Desi au primit, cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Pasti, tichete sociale contra carora puteau achizitiona alimente, câteva sute de pensionari din Petrosani nu au catadicsit (Inca) sa si le ridice. Circa 5.500 de persoane din Petrosani urmau sa primeasca, de Sfintele Pasti, tichete sociale In valoare de câte 50 de lei In schimbul carora puteau sa cumpere hrana. Categoriile sociale din care proveneau beneficiarii tichetelor „pascale” erau reprezentate de cei care primesc Venitului Minim Garantat, somerii, persoanele cu dizabilitati sau pensionarii cu venituri de pâna la 700 de lei. Dintre beneficiari, aproape 1.000 nu si-au ridicat nici pâna In ziua de astazi respectivele tichete. Cei mai multi dintre ei, circa 600, sunt pensionari…

„Nu stiu ce sa spun, dar, ne-a surprins si pe noi faptul ca foarte multi pensionari nu au venit sa-si ridice tichetele sociale. Din acest motiv, ne-am deplasat la unii dintre ei acasa, pentru a sta de vorba cu dânsii. Ce-i drept, unii sunt plecati In strainatate, la copii, altii sunt plecati la tara astfel ca, probabil, nu au aflat de aceste tichete iar câtiva

ne-au spus ca nu au nevoie de ele. Eu consider ca ar fi pacat, totusi, sa nu beneficieze de tichetele oferite, ca ajutor alimentar, de catre primarie”, a declarat Cristina Mraz, director Serviciul Public Local Asistenta Sociala Primaria Petrosani.

Deoarece tichetele sunt valabile pâna la data de 31 decembrie 2012, In cazul In care nu vor fi ridicate de catre beneficiari, cu ajutorul acestora ar putea fi achizitionate cadouri de Craciun pentru categoriile sociale defavorizate.

Mircea Nistor

 

 

Un comentariu la „Pensionarii nu au nevoie de tichete (!?)

  • 8 mai 2012 la 05:00
    Permalink

    Eu cred ca nu vreti sa insinuati ca saracii oameni au prea multi bani si nu vor sa ia acele tichete. Nu vor mita electorala „marca inregistrata” Tiberiu Iacob-Ridzi, got it?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.