Situatia stringenta pune bariera lucrarilor prin Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii

Modificarile guvernamentale duc la confuzii si dau planurile autoritatilor peste cap. Cei de la USL vor sa renunte la programul de Dezvoltare a Infrastructurii. Daca se va concretiza ideea celor din Uniune se va anula si reabilitarea drumurilor din Valea Jiului care sunt cuprinse in proiect. Daca proiectele din cadrul programului ar fi sistate si Valea Jiului ar avea de suferit pentru ca si aici sunt drumuri care au fost cuprinse in lista ministerului.

“PNDI trebuia sa continue, nu la volumul preconizat initial, dar existau fonduri pentru proiectele cuprinse in acest program. Noi avem trei strazi cuprinse in acest program. Nu stiu ce se va intampla cu PNDI”, a spus primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi.

In Valea Jiului sunt mai multe drumuri incluse in Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii. Acestea sunt cele care duc spre statiunile montane din Valea Jiului. Totodata, in Monitorul Oficial a fost publicata o hotarare prin care toate contractele prin acest program inceteaza.

“Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sub sanctiunea nulitatii absolute, nu mai pot fi incheiate contracte cu executantii de lucrari, prestatorii de servicii si furnizorii finantate in baza Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.105/2010 pentru aprobarea programului national de dezvoltare a infrastructurii, aprobata de cu modificari si completari (…)”, se arata in Monitorul Oficial.

Decizia a fost luata datorita “situatiei stringente” din Constitutia Romaniei fiind determinata de necesitatea de redimensionare a programului initiat de MDRT.

Raul IRINOVICI

2 thoughts on “Situatia stringenta pune bariera lucrarilor prin Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii

  • 7 mai 2012 at 03:41
    Permalink

    CitIti valorile inscrise pe tablele momtate prin intersectii ! Mai cititi inca odata . Uitati-va in jur si vedeti cam cat valoreaza lucrarile ! Eu cred ca 30 % din valoarea declarata ,restul banilor reprezinta …..

    Reply
    • 18 iunie 2012 at 01:27
      Permalink

      De fapt nu este un comentariu ci as vrea sa ma atjauti daca puteti caci simt ca am facut o greseala care o sa ma coste .. Pe scurt :sunt sef la borator la un spital, in urma solicitarilor mele la managementul inalt de a se angaja unul sau doi asistenti medicali cu competente atestate de laborator clinic, mi s-a trimis un asistent de medicina generala din spital care a dat un examen-test grila banal pe oarece teme de laborator , a fost redistribuit la laborator din anul 2008 si desigur la sfarsitul fiecarui an mi s-a cerut evaluarea performantelor profesionale la intreg personalul si inclusiv ei; calificativele dupa criteriile date in fisa de evaluare (pt. fiecare criteriu nu a existat o cuantificare de la nesatisfacator la excelent )ci trebuia sa acord un punctaj de la 0 la 5 pentru fiecare criteriu.Persoana in cauza a facut unele progrese manuale si in baza lor i-am dat in fiecare an maximum de punctaj ca o incurajare pentru viitor. Asa am facut si in Ianuarie 2011, pentru anul trecut spunandu-i ,ca in fiecare an unde a gresit, pe ce trebuie sa puna accent si chiar ca ar trebui sa urmeze cursuri de specializare in domeniu desigur ea si-a luat niste angajamente verbale. In Octombrie 2011 mi s-au dat alte fise de evaluare cu un continut aproximativ identic fara sa mi se spuna daca este vorba de o noua evaluare pe aceeasi perioada(an 2010) sau dimpotriva trebuie sa corespunda cu evaluarea din Ianuarie. Sub influienta greselilor din ce in ce mai mari pe care a inceput sa le faca in munca de laborator si cu repercursiuni asupra rezultatelor de laborator , incepand chiar cu luna Ianuarie 2011,am facut un referat prin care solicit retragerea ei din laborator si transferarea ei in spital iar in aceasta a doua fisa de evaluare am dat un punctaj mai aproape de realitate si bine-nteles sub 5 puncte.Precizez ca in fisa postului sunt precizate atributiile, competentele etc ca la toti asistentii de laborator si ea a semnat aceasta fisa de cand a fost distribuita in laborator.Acum pentru ca dansa a facut contestatie la aceasta noua evaluare, mi se cere un fel de nota explicativa si simt ca voi primi niste pumni , daca nu mai rau. Cum pot sa-mi repar indulgenta anilor precedenti? Cum pot iesi din aceasta aventura ?0

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *