Mai mare scandalul decât paguba. Asa se traduce interventia pompierilor de la Petrosani, vineri, dupa prânz, când au fost alertati ca arde o casa. La 112 apelul a fost dat de cineva din Banita, care a si precizat ca in incendiu sunt prinse chiar si persoane, printre care o femeie insarcinata in ultimul trimestru de sarcina. Pomperii, insa, au constatat ca le ardea doar afumatoarea si ca pagubele sunt minime, desi au fost nevoiti sa se deplaseze cu doua autospeciale de stingere a incendiilor cu spuma si un echipaj SMURD de prim ajutor. „Am fost solicitati sa intervenim in comuna Banita pentru stingerea unui incendiu. Initial, s-a anuntat ca arde o casa, dar defapt era o afumatoare improvizata intr-un sopron. Nu au fost probleme, incendiul a fost stins. Au ars acoperisul si circa 30 de kilograme de slanina pe care o aveau in afumatoare”, a declarat Ovidiu Cristea, plutonier sef adjunct Detasamentul Petrosani.
Familia care a anuntat pompierii a devenit, insa, extrem de recalcitranta cu echipele de la presa, iar unul dintre cei care locuiesc in acea casa a iesit cu un levier sa isi apere proprietatea de obiectivul camerei de filmat. Scandalul oamenilor, care s-au ales cu paguba minora, dar au facut din tântar armasar, a ramas nesanctionat si de politia locala din Banita, prezenta la fata locului.

Diana Mitrache