Din cauza nemultumirilor acumulate si a neagreatei  ”politici a soparlei”, fostul presedinte al organizatiei municipale a UNPR Petrosani, s-a reinscris la PSD. Exista posibilitatea ca o parte a membrilor organizatiei sa-l urmeze.

Inginerul Dan Pop s-a inregimentat in UNPR din dragoste pentru Cristian Diaconescu, jurist si un om politic rasat, urmandu-l in noua formatiune politica, parasind PSD. Dar cand astepti mult de la oamenii dragi, si dezamagirile sunt uriase.

”Cand a fost numit ministru de externe si-a schimbat discursul spunand ca a preluat ideea politicii externe si ca nu poate schimba nimic, ori aceasta politica externa a Romaniei este nula, o catastrofa. Eu nu m-am dus in UNPR ca sa fiu un apendice al PDL, pentru ca daca vroiam sa fiu in PDL, ma duceam cu 10 ani in urma. Va spun, a fost o dezamagire crunta. Nu stiu daca vreodata ma va mai putea dezamagi cineva asa” – a declarat Dan Pop.

Nemultumirile din plan local sunt destul de vechi. Desi a muncit, cu gand de bine si de schimbare, in urma cu doua luni, ing. Dan Pop a demisionat din functia de presedinte al organizatiei UNPR Petrosani, in locul sau fiind numit ulterior Ion Aonofiesei.

”In plan local, calitatea politicii tine de calitatea oamenilor. Nemultumirile, si aici, s-au acumulat gradual, pana in urma cu doua luni cand am demisionat din fruntea filialei si am devenit simplu membru. Clar nu-mi place politica soparlei practicata, adica sa mergi cu capul inainte, dar sa-ti tai coada in an electoral stiind ca iti va creste alta la loc dupa aceea” – a precizat ing. Dan Pop.

Informatiile noastre spun ca Dan Pop va fi urmat de o mare parte a membrilor organizatiei UNPR, care doresc sa paraseasca formatiunea.

”Nu pot vorbi in numele lor, deocamdata, pentru ca nu am discutat inca si ca urmare nu ma pot pronunta” – a spus Dan Pop.

”Noi ne bucuram ca a revenit la PSD, pentru ca este un om de valoare si serios. Probabil a constatat ca nu mai este reprezentat acolo si a fost dezamagit. In campania  electorala trecuta a fost activ, a muncit la noi. Este bine venit” – a declarat prim vicepresedintele PSD Petrosani, Costel Postolache.

Ileana Firtulescu