Sute de femei sunt abuzate in Valea Jiului de catre sotii lor, uneori chiar si de catre copii, insa foarte putine sunt cele care reclama astfel de fapte la politie. Pentru multe dintre aceste femei, batute crunt de-a lungul anilor, psihologic nu prea mai exista scapare: s-au invatat cu tortura si cred ca asa ceva este normal intr-o familie.

In tot acest timp, autoritatile nu au ce face, legislatia romaneasca cu privire la violenta in familie nu are baze atat de sanatoase ca in alte tari. Si cate dintre femeile abuzate au curajul sa se ridice impotriva tortionarilor care le distrug viata si ultimele farame de demnitate? Foarte putine, spun autoritatile. Drept dovada, nu a trecut foarte multa vreme de cand o femeie din Uricani a fost ucisa cu bestialitate in fata unui copil de sapte ani,  de catre un monstru ce vreme de cativa ani i-a fost partener de viata. Tot in Uricani o femeie a fost arsa de vie, tot de catre sot, fiindca acestuia i se parea ca o inseala. In astfel de cazuri, da, politistii intervin, ca este o infractiune grava, dar daca toate aceste grozavii puteau fi prevenite?

Conform unui studiu, in tara noastra, inclusiv in Valea Jiului, 83% dintre femei au parte de violenta fizica in familie. Oare ce le indeamna pe aceste femei, care poate au si copii, sa ramana intr-o viata chinuita?

Conform psihologilor, femeile nu-si parasesc caminul conjugal de teama, de rusine sau chiar din convingerea ca merita ceea ce li se intampla. Desi studiile au ajuns la concluzia ca principalii factori care duc la aparitia violentei in familie sunt saracia si lipsa de educatie, astfel de lucruri se intampla si la case mai mari. Femei educate, stilate, cu o situatie materiala satisfacatoare, accepta, din motive numai de ele stiute, sa traiasca alaturi de parteneri cruzi si violenti.

Cateva femei din Valea Jiului au acceptat sa vorbeasca, pentru Cronica Vaii Jiului, despre ce se intampla in viata lor. Unele dintre ele au avut curajul necesar de a pleca, altele au ramas, de frica sau „pentru copii”.

Liliana H., din Petrila, are 44 de ani si a divortat in urma cu sase ani, cand si-a dat seama ca momentele in care fostul sot isi cerea iertare ca a lovit-o treceau repede, ca mai apoi sa-i revina furiile, cu mai multa putere ca inainte.

„Cand am plecat de la Marcel, a fost cea mai mare fericire din viata mea. Nu pot sa-ti descriu senzatia minunata pe care am avut-o. in sfarsit eram libera, putea sa tipe cat voia el, nu-l mai ascultau decat peretii. Casnicia noastra a inceput frumos, dar dupa aparitia primului copil, au inceput certurile. Intr-o seara a venit beat acasa si m-a plesnit, dintr-o data, fara motiv, de mi-a dat sangele pe nas. A doua zi si-a cerut iertare in genunchi, plangand, spunand ca nu mai face, ca a fost o scapare de moment. De atunci, a avut zeci si zeci de „scapari” de genul acesta. Niciodata nu m-am plans si am pozat intr-o familie fericita. Mi-a fost rusine sa spun ce se intampla, mi-a fost si teama, pentru ca astfel de persoane – as putea sa le spun maniaci sau bolnavi mintal – fac totul pentru a fi dependenta de ei, de a te face sa te simti un gunoi”, povesteste Liliana.

Cum a reusit sa scape din acel iad? „Datorita copiilor”, spune ea. „La un moment dat nu-i mai eram eu de ajuns, a inceput sa-mi bata si copiii. Iar eu eram atat de vanata, incat nu mai aveam puterea sa ma ridic de pe jos sa-l opresc. Dar in ziua in care copilul meu cel mare, adolescent deja, cu mustata mijita, a venit la mine si mi-a spus ca ori pleaca de acasa, ori se sinucide, m-am hotarat. Mi-am luat hainele, actele si copiii si am plecat la maica-mea. Nu vrei sa stii ce a fost atunci, ce scandal si cate vorbe mi-a scos, dar acum sunt bine, sunt fericita”, spune femeia.

Povestea ei are un final fericit, intrucat in urma cu patru ani si-a cunoscut jumatatea si a putut vedea ca intr-o relatie dragostea nu se face cu pumnul.

La polul opus este Eugenia, de 55 de ani, din Vulcan. S-a maritat la 16 ani cu cel pe care-l credea „fat frumosul” ei si are cinci copii, toti cu un rost al lor, plecati in lume, departe de familia care le-a peticit sufletul. Ma uit la ea… e bolnava, pare mult mai batrana, iar fiecare rid de pe fata reflecta cate o greutate prin care a trecut. Poate fiecare cuta reprezinta cate o bataie, cine stie?

Ea nu a plecat si nici nu va pleca de langa sotul ei, imi spune. De ce? „Pentru ca il iubesc. Asa prost cum este el, ma iubeste”, imi spune Eugenia.

„Da, m-a batut, m-a calcat in picioare. Si ce? Nu mai sunt femei batute in lumea asta? Cand eram tanara imi spunea ca nu e dragoste daca nu imi da vreo doua peste bot, asa se exprima. si el devine violent numai cand bea, in rest e om bun de pus la rana”, explica femeia.

O intreb de cate ori bea intr-o saptamana? „De trei, patru ori. Si da, de fiecare data sare la bataie, dar eu stiu cum sa-l potolesc. Tu nu ma intelegi si nici copiii mei nu ma inteleg, ca eu am stat cu el pentru copii, pentru liniste in casa. Ce conteaza daca mai iau cate una? Asta e viata. Nu-mi place sa fiu judecata pentru asta, asa se intampla in toate familiile, dar copiii mei au prins alte timpuri, cred altceva”, mai spune Eugenia.

Ca ea, dar si ca Liliana sunt sute de femei in Valea Jiului, poate chiar mii, dar poate ca asta este crucea vietii lor, pe care trebuie s-o poarte pana la final.

Anamaria NEDELCOFF