Candidatul la presedintia României Dan Diaconescu le-a spus minerilor din Valea Jiului ca va redeschide minele. Asta daca va primi si votul lor la alegerile din iunie. Diaconescu a facut afirmatiile in cadrul baii de multime din Piata Agroalimentara de la Petrosani, duminica dimineata.

Insotit de Florin Condurateanu si Sorin Ovidiu Balan, Dan Diaconescu le-a spus celor care l-au intâmpinat in piata ca minerii sunt niste eroi si ca minele trebuiesc redeschise, iar pretul carbunelui trebuie sa fie cel european.

Astfel s-a adresat multimii adunata in piata, care s-a inarmat cu fulare mov si stegulete ori afise cu Dan Diaconescu – presedinte. “Sunt prima oara la Petrosani, aici in hala agroalimenztara. stiu ca sunteti saraci si ca, in general, nu aveti ce mânca si ca salariile si pensiile sunt mici. Asta este si rolul meu, sa va aduc in anii urmatori sa puteti cumpara din aceasta piata tot ce vreti, sa aveti bani destui si sa nu duceti grija zilei de mâine si sa le dati de mâncare la copii la gradinita. Eu v-am zis si la televizor ca putem, impreuna cu echipa mea, sa redeschidem minele din Valea Jiului”, a spus Dan Diaconescu la Petrosani in fata multimii, care l-a aplaudat si a strigat “Diaconescu presedinte!”.

Alaturi de staff-ul de campanie al sefului PPDD, la Petrosani a fost candidatul la sefia Consiliului Judetean Hunedoara, Haralambie Vochitoiu si Raj Tunaru, precum si zeci de oameni care il simpatizeaza pe patronul OTV. “Vreau sa va multumesc tuturor ca ati venit azi aici, alaturi de noi. Ii multumesc din suflet domnului Dan Diaconescu, care a tinut neaparat sa vina aici la Petrosani. Aveti promisiunea domnului Diaconescu ca Valea asta greu incercata va beneficia de atentia dumnealor si ne va fi mai bine”, a spus Haralambie Vochitoiu, presedintele PPDD Hunedoara.

De la Petrosani, Dan Diaconescu a plecat la Pui si apoi la Hateg, intr-un periplu prin judetul Hunedoara, iar astazi   presedintele PP-DD va intra in mina.

Diana Mitrache