7Petrosaniul, în topul proiectelor finantate din fonduri europene. Valea Jiului este fruntasã la nivelul regiunii de vest în ceea ce priveste accesarea fondurilor europene. De departe, cea mai bine cotatã localitate din acest punct de vedere este municipiul Petrosani unde au fost implementate zeci de astfel de proiecte. Fie cã e vorba de modernizarea ambulatoriului, a centrului civic sau a scolilor, toate acestea s-au realizat cu fonduri externe datoritã proiectelor depuse de municipalitate. “Acum suntem la final de program si în momentul acesta fie sunt proiecte care au fost în lista de rezerve si au ajuns la finantare din motive de relocãri sau optimizãri de costuri din cele din fatã fie au fost relocãri de la alte programe unde aceastã componentã a fost o componentã nouã. Mai sunt localitãti care au astfel de proiecte, sunt sase la nivel … mai departe