Hari Vochitoiu acuzat ca a sustras proiectul ”Piatra care arde – 2020”, prezentat la OTV

”O pt -noua autori ai acelui proiect sunt cu mine in echipa, la PP – DD, iar proiectul nu mai este acelasi pentru ca situatia in minerit s-a schimbat, legislatia s-a schimbat” – Haralambie Vochitoiu, presedinte PP-DD filiala judeteana Hunedoara.

Aparatia la OTV, miercuri seara, a presedintelui PP-DD Hunedoara, Haralambie Vochitoiu, a fost un succes in viziunea multora. Cu un discurs cursiv si logic, Vochitoiu a prezentat Valea Jiului, respectiv situatia minerilor si a mineritului, dar a prezentat si un program/proiect despre relansarea mineritului si salvarea zonei, foarte laudat de catre Dan Diaconescu si colegii de platou.

Doar ca respectivul proiect a fost recunoscut de unii autori ai acestuia si chiar de apartinatorul proiectului – PSD Petrosani – care a organizat o prezentare de tinuta acestuia cu peste un an in urma, mai precis la sfarsitul luni martie, 2011, la Universitatea din Petrosani. Proiectul a fost realizat prin voluntariat sub egida PSD, cu sigla PSD, cu culoarea PSD, pe vremea cand Haralambie Vochitoiu era presedintele acestuia.

Un colectiv format de 15 ingineri au lucrat la o strategie pentru cresterea competitivitatii, sustenabilitatii, securizarii si dezvoltarii durabile a industriei miniere, a extractiei de huila. Proiectul  “Piatra care arde-2020?” a fost realizat de un colectiv de lucru format din:

1.Ing. Iulian OFFENBERG

2.Dr. Ing. Valeriu PLEsEA

3.Ing. Viorel PASCU

4.Dr. Ing. Ec. Adrian sINK

5.Dr. Ing. Artur GAMAN

6.Prof. Univ. De. Ing. Radu SORIN

7.Dr. Ing. Spiridon SIMION

8.Mat. Vasile TARTA

9.Dr. Ing. George CHIRIL

10.Ing. Nicolae RADESCU

11.ing. Cristian BADULESCU

12.Ing. Nicolae IVANUs

13.Ing. Dumitru RASCOLEAN

14.Ing. Zoltan LACATAs

15.Ing. Ioan TEMNEANU

Coordonator colectiv:

Drd. Ing. Haralambie VOCHITOIU

Majoritatea specialistilor care au lucrat la proiect erau membri s-au simpatizanti PSD.

”Apartinatorul proiectului era PSD Petrosani. Noi am facut voluntariat, am muncit pe datele puse la dispozitie de Compania Nationala a Huilei si impreuna am gasit solutii viabile pentru ca mineritul sa nu se inchida, pentru ca dupa cum mergeau lucrurile, din 2018

s-ar fi ajuns sa se lucreze doar cu femei. Pe latura resurse umane era dezastru. Au fost abordate si reevaluate metodele de exploatare aplicate pentru reducerea pierderilor de huila si stoparea distrugerii zacamantului si tot ce tine de minerit si viabilitatea lui. Dl. Ofenberg era familiarizat cu mersul lucrurilor pe plan european si ca urmare toata lucrarea a fost armonizata pretentiilor, cerintelor dezvoltarii europene, dar absolut viabil in plan local. Nu, eu nu am fost contactat pentru a mi se spune ca acest proiect a trecut la PP-DD.

El apartinea PSD Petrosani, care a organizat si prezentarea si sub sigla si egida caruia a si aparut. Fiind o trecere a lui Vochitoiu la alt partid, o fi luat si materiale printre care si ”Piatra care arde – a declarat ing.Viorel Pascu, membru al echipei de lucru.

”Acest program l-am prezentat la Universitate sub egida PSD Petrosani, Haralambie Vochitoiu a organizat actiunea de acolo in calitate de presedinte al partidului si coordonator. A fost o prezentare reusita,  Iulian Ofenberg a fost la inaltime, iar proiectul este unul profesionist” – a precizat dr. ing. Valeriu Plesea.

”Eu nu am vazut emisiunea de la OTV de la inceput, dar din ce am vazut seamana izbitor cu programul nostru, al PSD, Piatra care arde -2020” – a declarat Costel Postolache, prim vicepresedinte PSD Petrosani.

Haralambie Vochitoiu sustine ca ceea ce a prezentat la OTV este cu totul altceva avand in vedere ca situatia CNH s-a schimbat, in plus si legile s-au schimbat.

”Cum sa apartina PSD? Acel program a fost lasat la partid. In plus din acea echipa de lucru, 8-9 sunt cu mine acum  in PP-DD, chiar daca nu toti au intrat  in partid, ci urmeaza. Este vorba de Ivanus, Sink, Dan Stepan, Hortopan… S-au schimbat multe, iar Valea Jiului, daca lucrurile merg bine in continuare in PP, va fi salvata, pentru ca acest program va deveni al viitorului guvern. Saptamana viitoare vom prezenta si un progam/strategie cu aurul, un altul cu otelul, care sunt bogatii, locuri de munca ale judetului distruse si trebuie reactivate” – a declarat Haralambie Vochitoiu.

Ileana Firtulescu

18 comentarii la „Hari Vochitoiu acuzat ca a sustras proiectul ”Piatra care arde – 2020”, prezentat la OTV

  • 5 aprilie 2012 la 19:32
    Permalink

    plagiatorul….tot plagiator ramane.rusine.

    Răspunde
    • 20 aprilie 2012 la 19:40
      Permalink

      E de-a dreptul amnuazt cati idioti arunca cu noroi in Vochitoiu ori de cate ori apare un articol despre el. Oameni buni, din cate stiu eu, Vochitoiu n-a fost la guvernare. Au fost, in schimb, tot felul de specimene de la PNL, PDL si PSD.Vochitoiu s-a dovedit calitatile si a ajuns in sfarsit intr-un partid cinstit.In rest, il vom intampina pe Dan Diaconescu cu multe bucurie pentru ca doar el mai poate face ceva in tara asta in care s-a furat din greu.

      Răspunde
  • 5 aprilie 2012 la 19:53
    Permalink

    la cat rahat mancam in fiecare zi drept baclava ce ne mai mira ca un lobotomizat ca mister hari -matahari isi aroga drepturile de autor asupra unei lucrari colective?
    nu este el specialist in asta?

    Răspunde
    • 20 aprilie 2012 la 10:54
      Permalink

      e un lucru normal ca taninie de alegeri sefii de partid sa viziteze valea jiului. Iar demersul lui Vochitoiu de a invita pe dan Diaconescu in Vale, intra in sfera normalului, chiar daca multora nu le place. Nu trebuie sa fim carcotasi si sa injuram pe vochitoiu. Este un politician mai bun decat multi dintre cei care la oare la ora actuala ocupa functii importante in judetul nostru. Iar faptul cas il aduce pe dan diaconescu nu poate fi decat un lucru benefic. Cine stie, poate PPDD va juca un rol important in urma alegerilor generale si nu e rau daca problemele grave ale Vaii jiului sunt cunoscute de sefii de partide. Bine ar fi ndaca ar veni toti sefii de partide in Valea jiului. Am avea si noi o speranta ca problemele noastre vor fi cunoscute si poate rezolvate in limita normalului. In rest sa fim sanatosi si il felicitam pe vochitoiu pentru initiativa. Speram ca si ceilalti politicieni sa-i urmeze exemplul!S-auzim de bine

      Răspunde
  • 5 aprilie 2012 la 20:31
    Permalink

    Hortopan adevarul ca este un mare specialist in minerit. A fentat mina cum a putut. Ca simplu cititor inclin sa cred ca suna a „ciordeala” marca Harry.
    Am la dl. Harry 2 intrebari pentru ca circula cateva zvonuri:
    1. Este real pretul de 12.000 lei pentru un loc pe lista de consilieri PP-DD la Petrosani?
    2. Este real ca ve-ti fi actionat in instanta de Ambasadorul Chinei la Bucuresti pentru ca ati fi trucat o poza in care apareati langa niste oameni de afaceri chinezi cu care v-ati laudat ca vor investi in Valea Jiului? Se pare ca in realitate poza a fost trucata cu Photoshop.

    Răspunde
    • 23 aprilie 2012 la 03:04
      Permalink

      Cea mai potrivita data pnrteu alegeri si pnrteu Vochitoiu ar fi 1 Aprilie.Asta este ziua care te caracterizeaza.Vezi pe unde pui agenda,ca iar se apropie campania electorala.Daca iti vine presedintele,sa chemi si angajatii pe care i-ai tepuit si i-ai inselat, sa-ti puna o vorba buna cu multe cratime.

      Răspunde
  • 5 aprilie 2012 la 20:50
    Permalink

    Vochitoiu cel ce nusi platea angajati de la firmele lui si rromul puscarias,Raj Tunaru cu priviri de om nebun (se lauda ca stie prostul batae)face de ras partidul lui Dan Diaconescu.

    Răspunde
  • 6 aprilie 2012 la 03:26
    Permalink

    UN NESIMTIT CUM A FOST IN TOATA VIATA LUI IAR SINGURELE LUI CUNOSTINTE DESPRE MINERIT SINT CUM DORMEA CA URSUL IN MINA PETRILA DE SAREAU MINERII PESTE EL…

    Răspunde
  • 6 aprilie 2012 la 05:40
    Permalink

    Stepan si Hortopan! Pfff! Echipa de ras, poate. Stepan – un chilotar, Hortopan – agentu Scullyca. Mai care? Plescanca – specialista in strategii de integrare (in toate partidele); micul harciog, sergentul de paza si panda a borsetelor Alexandrescu C-tin. Asta-i echipa? Asta-i BANDA!Banda Benny Hill

    Răspunde
    • 20 aprilie 2012 la 19:36
      Permalink

      L-a convins pe dracu. Pitipoiu de Diaconescu face un tnureu prin tara ca Adi Minune. Strange voturi si bani. Asta o sa faca si Porchitoiu dupa ce va fi inscaunat. O sa scoata la licitatie posturile de consilieri: care dai mai mult? cat? 7 000 de lei? o data, de doua ori cat? 10 000 de lei? o data, de doua ori cat? 10 500 de lei? o data, de doua ori s-a strigat 12 000 de lei!!! Cine da mai mult? o data, de doua ori, de trei ori. Adjudecat!!! domnului cu lant gros la gat, cu BMW si analfabet. Bravo Ghio, o sa fi consilier PPDD. Cam asa o sa fie in PPDD Hunedoara sub mister Haralambie!

      Răspunde
  • 6 aprilie 2012 la 06:35
    Permalink

    Un om ca si Vochitoiu nu poate fara furturi,inselatorii,gargara de doi lei,si nu se poate simti bine decat in prezenta unor oameni de teapa lui Hortopan,Raj Tunaru,Doina Popescu.Bravo Haralabie,cu tine in frunte PPDD-ul va ajunge in marja de eroare.

    Răspunde
  • 6 aprilie 2012 la 06:54
    Permalink

    da da si bani pentru proiect cine ia dat???????? nu cumva coordonatorul de proiect?

    Răspunde
  • 6 aprilie 2012 la 07:08
    Permalink

    ROMANIA LIBERA 2 APRILIE ROMANIA LIBERA 2 APRILIE ROMANIA LIBERA 2 APRILIE

    Nu e glum?. Partidul Poporului Dan Diaconescu a ajuns pe locul 2 în inten?iile de vot ale românilor
    Lumea OTV se vars? în politic?. Cine sunt oamenii lui DD. Pe mâna c?rei hidre risc? s? încap? România

    Hunedoara – Afaceri p?guboase pe banii statului

    Haralambie Vochi?oiu, fost prim vicepre?edinte al PSD Hunedoara, actualmente pre?edinte al PPDD, în 2008 a achizi?ionat printr-o firma controlat? de el, un bloc întreg. Înainte de 1989, imobilul func?iona drept c?min de nefamili?ti ?i era în proprietatea Exploat?rii Miniere Aninoasa. Dup? 1997 cladirea s-a depopulat, iar Exploatarea Minier? Aninoasa a fost închis?. Imobilul a trecut la Consiliul Local Aninoasa, care a încercat s?-l transforme în bloc de locuin?e sociale, dup? care s-a r?zgândit ?i l-a vândut la licita?ie c?tre SC Art Forest Company SRL Petrila, firm? controlat? de Voichi?oiu cu 54.000 lei.

    În calitate de ?ef al AJOFM Hunedoara, Hari Voichi?oiu a fost implicat în mai multe scandaluri. Presa local? titra c? la începutul anilor 2000 actualul ?ef PPDD a cheltuit aproape 24 milioane de ron pentru stimularea angaj?rii for?ei de munc?, îns? n-au fost create decât 10 locuri de munc?. Ulterior a fost acuzat c? a înlesnit dirijarea unor contracte avantajoase c?tre firma BESTJOBS S.R.L. , f?r? a urm?ri modul de îndeplinire al clauzelor contractuale, aducând astfel un prejudiciu agen?iei de peste 6 miliarde lei. Dosarul a fost pasat în anii urm?tori între diverse institu?ii judiciare.

    Răspunde
    • 20 aprilie 2012 la 22:52
      Permalink

      stapanul(Vochitoiu)ce functie i-a dat PSD-ul cand a fost la gunervare in 2000-2004? Din cate stiu eu ,director la AJOFM HUNEDOARA.In 2009,Vochitoiu din cate stiu eu a fost numit de PSD director la regiunea 5 Vest Timisoara,pentru proiecte europene.Vochitoiu a profitat de pe urma PSD-ului,asa ca ciocu mic ca a fost la putere.Un profitor care trebuia sa le spuna angajatilor cat a profitat din politica,inainte de a-i pune sa posteze prostii.

      Răspunde
  • 6 aprilie 2012 la 09:12
    Permalink

    Eminescu spunea >E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune< ce usor le vine unora sa vorbeasca despre ce a facut sau nu a facut vochitoiu. Dar nimeni nu se intreaba ce au facut cei care ne fura de 22 de ani, in numele unuia sau altuia dintre partide. Roamanul de regula este invidios pe realizariel altora. asa este si cu vochitoiu. dupa ce a crea sute de locuri de munca si a calficat mii de oameni someri, pentru a-i ajuta sa-si gaseasca mai usor locuri de munca, voi il injurati acum ca vrea sa conduca PPDD. poate e o sansa. si pentru el si pentru noi acest PPDD. Nu avem de ce sa il acuzam nici pe vochitoiu, nici pe diaconescu si nici partidulo. niciunul nu a fost la guvernare sa ne conduca si sa ne nenoroceasca asa cum ne -au nenorocit astia de 22 de ani. E tris ca lumea gandeste asa. Oamenii trebuie lasati sa-si faca treaba si daca vor ajunge sa ne conduca si ne vor dezamagai atunci sa-i injuram Deocamdata avem de injurat pe ridzi, pe resmerita pe papagalul de buhaescu pe oportunistul de Ile, pe Angela stoica, pe botgros, pe paducel si pe cei ce au girat furtul si hotia desantata a pedelistilor care ne-au nenorocit pe toti. cam asta este realitatea fratiolor romani. nu va mai lasati p[rostiti de dusmanii lui v ochitoiu ca asa ca orice am are probabil multi. dar e mai putin vinovat decat cei care ne conduc…

    Răspunde
  • 7 aprilie 2012 la 06:19
    Permalink

    Jos cu actualii CIOCOI si cu lingaii lor gen Ghinezu vi-oling care pentru bani denigreaza pe toata lumea pe toate cotideanele si saiturile de socializare.ROMANI trezitiza la realitate si ignoratii pe acesti lingai de ciolane votati pe cine va lasa constinta,votati cu cei care au de gind sa-i lege pe acesti CIOCOI votatii candidatii PPDD.

    Răspunde
  • 8 aprilie 2012 la 06:36
    Permalink

    Votati cu mintea, nu cu sufletul!!! Votati ratiunea de a fi cu totii reprezentati de oameni onesti care sa ne apere interesele si nu prin votul nostru sa-si apere propriile afaceri!!!!

    Răspunde
  • 8 aprilie 2012 la 06:54
    Permalink

    SENZATIONAL,
    Doamnelor si domnilor!!!
    Oare cum sa format partidul national socialist din Germania? Si cu cine? Cu toata pleava societatii, care, chipurile, lupta pentru dreptate. Ce ne-a adus? lagarele mortii, SS, teroare si al doilea razboi mondial.
    Similitudine: cum s-a format PPDD? Din toata pleava societatii, din toti penalii din alte partide, din fugari si tradatori.
    Unde s-a format partodul lui Hitler? LA BERARIE
    Similitudine: PPDD s-a format la OTV care este o berarie populara, plina de betivi, chiulangii, oameni care nu au dor de munca si care se plang mereu
    Cum s-a numit masina lui Hitler? wolsvagen, ADICA MASINA POPORULUI
    Similitudine:
    Cum se numeste programul lui Vocvhitoiu ai al PPDD pentru Valea Jiului? CARBUNELE POPORULUI.
    Cum a fost tratat partidul national socialist la vreme alui in Germania? ca un partid de clovni, ceea ce si era
    Similitudine:
    cum este tratat PPDD? ca un partid de circari, frustrati si indivizi dusi cu pluta

    ATENTIE CA ISTORIA SE REPETA.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.