La data de 23.10.2013, procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Alba împreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia si al Inspectoratelor Judetene de Politie Alba si Hunedoara efectueaza un numar de 11 perchezitii domiciliare în cadrul unei actiuni vizând destructurarea unei grupari infractionale formata din sase învinuiti, specializate în savârsirea infractiunilor de evaziune fiscala, delapidare, folosirea cu rea credinta a bunurilor sau creditului societatii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o alta societate, complicitate la înselaciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispozitia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidentelor, documentele si bunurilor de patrimoniu.

În cauza exista suspiciunea rezonabila ca învinuitii au constituit un grup infractional începând cu anul 2003 pâna în prezent si folosindu-se de calitatea de asociati si administratori la mai multe societati comerciale, precum si de mai multe firme fantoma special create si/sau folosite în scopuri infractionale, au derulat operatiuni comerciale si financiare fictive [frauda tip carusel, privind comertul cu carburanti si alte produse petroliere (solventi, bitumuri, combustibili pentru focare)].

Prin sustragerea de la plata accizelor, a impozitului pe profit si TVA-ului a fost prejudiciat bugetul statului cu sume importante de bani (aproximativ 3,5 milioane RON).

Deopotriva, exista suspiciunea rezonabila ca învinuitii si-au însusit fara drept prin utilizarea unor manopere frauduloase diferite sume de bani din patrimoniul unor societatilor comerciale (aproximativ 3,5 milioane RON) folosind  înscrisuri false.

De asemenea, în cauza a fost începuta urmarirea penala si împotriva unui învinuit care are gradul profesional de comisar sef si functia de sef al BCCO Alba Iulia, sub aspectul acuzatiei de a fi comis infractiunile de sprijinire a unui grup infractional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizarii organelor judiciare, marturie mincinoasa si fals în declaratii.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta suspiciunea rezonabila ca în exercitarea functiei seful BCCO Alba Iulia, cu intentie, a ajutat învinuitii cercetati penal prin furnizarea de informatii cu privire la activitatile investigative desfasurate de catre D.I.I.C.O.T, sau de informatii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infractiuni economice de catre membrii gruparii infractionale, ori cu privire la efectuarea unor activitati procesuale (perchezitii, audieri de martori, etc.), sau prin comunicare de informatii cu privire la modalitatea în care vor putea evita probarea activitatilor infractionale desfasurate de acestia (atentionari cu privire la evitarea utilizarii comunicarilor prin telefon).

Totodata se retine ca exista suspiciunea rezonabila ca acest învinuit, având în virtutea atributiilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevazute de legea penala de catre membrii gruparii infractionale organizate nu a luat masurile legale, desi statutul de politist îl obliga în acest sens, precum si ca fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal a facut afirmatii neconforme cu realitatea referitor la împrejurari esentiale cu privire la care a fost audiat. Acelasi lucrator de politie nu a consemnat în declaratia de avere înstrainarea unui autoturism marca VW Passat.

În aceeasi cauza se efectueaza cercetari si cu privire la alte doua persoane sub aspectul savârsirii infractiunii de marturie mincinoasa pentru una din ele (acuzatia constând în aceea ca fiind audiat în calitate de martor într-un dosar a facut afirmatii neconforme cu realitatea), respectiv pentru infractiunea de favorizarea infractorului cu privire la cea de a doua persoana si care consta în faptul ca luând la cunostinta de data efectuarii unor perchezitii domiciliare a facut cunoscut  inculpatului cercetat în acea cauza acest aspect.

La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Alba urmeaza sa fie audiate un numar de peste 8 persoane.

Actiunea a fost efectuata cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judetean  Alba, Garzii Financiare Hunedoara si al Administratiei Judetene a Finantelor  Publice Hunedoara.

Suportul specializat a fost asigurat de catre Serviciul Român de Informatii.

Mentionam ca învinuitii din prezenta cauza beneficiaza de garantia legala si constitutionala a prezumtiei de nevinovatie având posibilitatea de exercitare deplina a dreptului la aparare fata de acuzatiile formulate de procuror.