A plecat în mare grabã spre moarte. Tânãrul de 21 de ani din Petrila, care a murit în accidentul de duminicã, dupã ce se întorcea de la o nuntã era saxofonist si activa în ansamblul Bujorii Muntelui, dar în noaptea fatidicã a vrut sã facã schimb cu un alt coleg si chiar i-a multumit pentru felul în care s-a distrat la nunta din Parâng, la prietenul sãu din copilãrie.

Tânãrul a insistat chiar sã cânte la nunta care i-a adus sfârsitul. Gheorghe Moian a fãcut schimb cu un coleg, tot saxofonist si el, iar pentru a-i multumi i-a trimis un sms. Colegul sãu, Cornel Blaj abia îsi poate tine lacrimile si povesteste cum a dialogat pentru ultima datã cu el. „M-am întâlnit cu el si chiar a insistat foarte mult sã merg în locul lui la acea nuntã la Hateg. El a vrut sã meargã la Jiet, unde s-a întâmplat tragicul accident, cã a copilãrit cu mirele si a inistat sã meargã la acea nuntã. Fiind liber, eu m-am dus la nuntã undeva în zona Hategului în locul lui, iar duminicã dimineata m-au anuntat colegii de

tragicul accident”, spune colegul cu care a schimbat nunta, Cornel Blaj, cu lacrimi în ochi. Ca sã îi multumeascã pentru cã au fãcut schimb, Ghitã a încercat sã îl sune la telefon si apoi i-a scris un SMS. Îi spunea acolo cã „o sã îl respecte toatã viata” si îi ura sãnãtate si  fericire, pentru cã l-a lãsat sã se distreze cu prietenii lui. „Sâmbãtã seara, în jurul orei 20,00, m-a sunat de vreo 10 ori si nu am putut sã rãspund la telefon, cã eram la nuntã, unde cântam. În jurul orei 20,10, mi-a trimis un sms prin care îmi multumea pentru gestul pe care l-am fãcut mergând eu în locul lui. Voi rãmâne marcat pe viatã si cu un gol în suflet, pentru cã dacã eu nu mergeam, poate el era în viatã si azi”, a adãugat Cornel Blaj.

2-1Colegul sãu are acum remuscãri si a povestit cã Ghitã chiar a insistat sã coboare doar cu masina în care a murit. Despre el, însã, toatã lumea are doar cuvinte de laudã. Asa spune si profesorul care l-a îndrumat în muzicã si cu care a me2-2rs la tot felul de festivaluri. „Pentru noi a fost un real sprijin si a fost un om extraordinar si ne-a ajutat foarte mult si chiar ne gândeam cã el poate sã fie baza de la care sã plecãm sã formãm un adevãrat ansamblu de tineri care sunt atasati valorilor culturale. Total dezinteresat a venit la acest ansamblu. Niciodatã nu a pus o conditie materialã”, ne-a povestit la felde trist si Iulian Doda, profesor, coordonator al ansamblului de muzicã si dansuri populare Bujorii Muntelui.

A plecat la nunta prietenului sãu si acum prietenii îl privegheazã, pentru cã va pleca pe ultimul drum. Avea doar 21 de ani si,asa cum povestesc  nuntasii,toatã noaptea s-a distrat copios si le-a multumit tuturor cã i-au fost alãturi.

Tânãrul s-a stins la spital, dupã ce a fost implicat într-un accident de circulatie la poalele muntilor Parâng. Soferul de 27 de ani este cercetat acum de politisti, iar un alt tânãr care se afla în masinã este în stare gravã la spital.

Diana Mitrache