Diplome pentru cei mai fericiti bunici

6-1Diplome, sampanie si amintiri depãnate împreunã. Cele mai trainice familii din Petrosani au primit distinctii de la primar si consiliul local, în semn de pretuire. A fost ziua vârstnicilor.

Familiile care au împlinit în acest an o jumãtate de secol au fost felicitate de primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, pentru performanta de a trãi o viatã demnã. A fost un prilej de bucurie, pentru acesti oameni, care ne pot fi oricând exemple de urmat si care ne dau sfaturi de viatã. „E nevoie de întelegere, bunãtate.Tinerii de azi ar trebui s ã fie cât mai întelepti si sã lase unul dupã altul”,ne sfãtuieste Elena Tuhut, iar sotul sãu, Simion o aprobã: „Asa am învãtat noi. Se spune cã e mai bine sã lasi supãrarea de searã pânã dimineatã, cã trece”. „Iubirea si dragostea e reteta. Dragostea între sot si sotie. Noi ne-am luat din dragoste si ne iubim si de 50 de ani ducem totul în doi. Când a fost viata mai bunã, am fost amândoi, când a fost mai putin bunã,iar am fost amândoi.”, ne povesteste si Ioan Ecselei, În timp ce sotia sa, Ida mãrturiseste cã  îsi aminteste acum „Toate lucrurile frumoase”.

Altii s-au bucurat cã au ajuns pânã aici, iar Lucretia Tãran a venit cu sotul ei, ambii îmbrãcati în straie momârlãnesti, asa cum s-au cunoscut acum o jumãtate de veac. „E bine cã am ajuns anii acestia asa cum sunt. A fost si bine si rãu, dar a trecut si am ajuns aici”, ne-a spus femeia.6-2

Emotionat de prezenta unor oameni cu familii deosebite, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a recunoscut cã lor le datorãm ceea ce avem azi si a tinut sã precizeze cã pensionarii nostri sunt mai fericiti ca altii din alte tãri. „Cred cã noi, românii, chiar dacã nu avem  o situatie financiarã extraordinarã, vorbesc în general, avem o mare bogãtie ce nu poate fi evaluatã în bani. Si anume, avem acea dragoste fatã de pãrinti si de copii. Vã spun aceste lucruri, pentru cã am vãzut în Europa, în tãri ca Olanda, Germania, Austria, unde toatã lumea  are tot ce vrea, vârstnicii stau foarte bine în azile de 4 stele. E adevãrat, ei au conditii materiale extraordinare, dar sunt  goi pe dinãuntru”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primar Petrosani, pensionarilor sãrbãtoriti, care au umplut sala cu fiii si nepotii ce au tinut sã le fie alãturi.

Preotul Octavian Pãtrascu a fost fãcut cetãtean de onoare, pentru întrega sa activitate în spijinul comunitãtii, iar tot la ziua vãrstnicilor a fost premiatã si o bãtrânicã ce în decembrie va împlini 101 ani. Ileana Iosif a venit la Petrosani pentru a-si lua diploma si rudele sale au recunoscut cã si acum,la venerabila sa vâsrtã stie exact ce are de fãcut si e un model pentru toti.

6

Diana Mitrache

One Response to Diplome pentru cei mai fericiti bunici

  1. mariana says:

    doamna ileana iosif este membra a asoc.pens.petrosani. preotul patrascu este in relatii de colaborare cu asoc.pens.petrosani. dl. pavel nu a oferit nici cea mai mica atentie celor doi. mai exista asociatia pens.petrosani cu cei peste 10 000 de membri ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: diet | Thanks to lasik, online colleges and seo