Lucrãrile la bazinul de înot de la Petrosani se degradeazã încet, dar sigur

10Bazinul de înot de lângã sediul Scolii generale Spiru Haret, fosta scoalã nr. 5 din Cartierul Aeroport, nu se mai construieste. Lucrãrile au fost oprite din nou, dupã ce în ultimii doi ani, banii au venit cu târâita, iar termenele de constructie s-au tot prelungit „Din pãcate, vestile nu sunt tocmai îmbucurãtoare, în sensul cã urmare a adresei pe care noi am fãcut-o cãtre Ministerul Dezvoltãrii Regionale si Administratiei Publice din data de 7 iunie, prin care solicitam realocarea sumelor necesare finalizãrii acestui proiect, rãspunsul a fost negativ.

Ni s-a comunicat cã nu existã fonduri suficiente pentru a continua aceastã investitie. În cererea pe care am înaintat-o ministerului,noi am adus la cunostintã stadiul lucrãrilor precum si sumele necesare pentru a finaliza si vom continua sã facem aceste demersuri indiferent de rãspunsul primit, pentru cã acest obiectiv nu este doar unul necesar, dar este pãcat si de tot ceea ce s-a fãcut pânã acum.

În proportie de 60 % investitia este realizatã ”, a declarat Dorina Nitã, viceprimar Municipiul Petrosani. Daca Guvernul nu va aloca bani în curând pentru finalizarea acestui obiectiv, atunci ceea ce s-a realizat pânã acum s-ar putea  degrada, pentru ca administratia publica nu are fondurile necesare pentru a continua lucrãrile.

Piscina se realizeazã prin Compania Nationalã de Investitii si este prima de acest fel din Valea Jiului.

Luiza Andronache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.