Minerii din Valea Jiului nu au noroc la cresteri salariale.

Desi reprezentantii Ministerului Economiei au fost de acord cu punctul de vedere al administratiei Companiei Nationale a Huilei in privinta majorarii salariului cu 10 procente, cei de la Ministerul Finantelor nu au fost de acord si nu au validat in buget aceasta majorare.

Potrivit unor surse de incredere decizia celor de la Ministerul Finantelor de a nu aproba majorarea salariala a angajatilor companiei s-a bazat pe unele argumente de ordin economic, mai exact instabilitatea surselor de venit. Compania Nationala a Huilei salariul minim pe economie nu a mai fost actualizat de prin anul 2007, iar acum nu era vorba de o crestere salariala efectiva ci doar de o aliniere a acestuia conform deciziei Guvernului din luna decembrie privitoare la cresterea salariului minim pe economie de la 600 de lei la 670 de lei. In alta ordine de idei, reprezentantii Companiei Nationale a Huilei au fost nevoiti sa accepte, fara alte negocieri, bugetul impus de Ministerul Finantelor, din cauza presiunii disponibilizatilor, o alta problema nerezolvata de guvernanti si lasata in “carca” CNH. Numai ca, in timp ce 900 de oameni vor fi “rezolvati”, peste 7.000 nu au noroc…

Marius MITRACHE