12Perspectivele evocate de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, referitoare la intentia de a reduce simtitor dobânzile în lei pâna la un nivel care sa le concureze pe cele în valuta, a produs deprecierea monedei nationale, investitorii straini hotarând sa lichideze o parte din stocurile de titluri de stat pe care le-au achizitionat în ultimele luni. În primele cinci luni ale acestui an, strainii detineau aproape 28% din totalul titlurilor în lei si euro emise pe piata interna, echivalentul a circa 7 miliarde de euro, ceea ce a permis leului, la începutul lui mai, o apreciere pâna la 4,3072 unitati/euro.

Ieri, în piata au aparut ordine mai mari de cumparare de valuta, care au produs o crestere a cursului euro de la 4,4304 la 4,4399 lei, cel mai ridicat nivel al ultimelor trei saptamâni, în conditiile în care volumele de tranzactionare ramâneau modeste.

Piata s-a deschis direct pe crestere, la 4,4450 – 4,4470 lei, fata de 4,4400 – 4,4440 lei la închiderea de miercuri. Presiunea pe cumpararea de valuta a ridicat rapid cotatiile la un maxim de 4,4480 lei, dupa care ele au revenit spre 4,44 lei. Dupa anuntarea cursului de catre BNR, cotatiile au revenit pe crestere, ele depasind, dupa cinci saptamâni, pragul de 4,45 lei, la 4,4520 – 4,4550 lei.

În piata la termen de la Sibiu, euro a crescut pentru septembrie la 4,4596 – 4,46 lei iar pentru decembrie la 4,4748 – 4,48nlei.

Cursul dolarului american a scazut de la 3,3365 la 3,3254 lei, însa francul elvetian a urcat de la 3,5949 la 3,6107 lei, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci saptamâni.

Monedele din regiune erau stabile fata de euro, cea poloneza fluctuând între 4,20 si 4,213 zloti iar cea maghiara între 298,7 si 299,9 forinti.

Perechea euro/dolar se instala peste pragul de 1,33 dolari, la 1,3329 – 1,3370 dolari, cel mai ridicat nivel al ultimelor sapte saptamâni, în lipsa unor noutati referitoare la politica monetara a Rezerva Federala americana, dar si a publicarii unor date fundamentale din Germania, unde productia industriala a înregistrat o crestere puternica în iunie.

La Sibiu, euro se tranzactiona pe septembrie la 1,3345 – 1,3370, respectiv la 1,3320 – 1,3331 dolari pe decembrie. Uncia de aur cu scadenta lunara se situa la 1.290 – 1.291 dolari. Sunt folosite date si informatii disponibile pâna la ora 14:00