9Sloiul de oaie, virslii de Sãlaj, brânza Burebista, pãsat cu varzã si tocanã de berbec, cârnati, pastramã si must, plus muzicã popularã. Toate sunt ingredientele târgului de produse traditionale ce are loc la Petrosani.

Edilii locali spun cã acesta se va  tine în luna octombrie, ca de obicei, iar la eveniment vor fi invitati producãtori din zonã, dar si din alte pãrti. „Ca în fiecare an, acest târg rãmâne pentru noi o traditie. El se va tine în luna octombrie, pentru ca localnicii sã se poatã aproviziona cu toate cele necesare, dar si sã poatã degusta produsele traditionale”, a declarat Nicu Tascã, purtãtor de cuvânt al Primãriei Petrosani.

9-1Manifestarea va avea loc în centrul municipiului Petrosani, iar ca în fiecare an, producãtorii autohtoni sunt încurajati sã-si pãstreze traditia si sã vinã la târg cu produse a cãror retete sunt pãstrate din vechi timpuri. Pe lângã producatorii autohtoni, la eveniment vor participa producatori din Maramures, Sibiu ori Brasov, Târgu Jiu si din localitãtile învecinate cu Petrosaniul. În plus, momârlanii vor pregãti traditionala mâncare ce se împarte la petrecerile lor câmpenesti, denumite nedei: pãsatul cu tocanã de berbec si varzã cãlitã.

Diana Mitrache