Dupã ce edilii din mai multe localitãti ale tãrii au declarat rãzboi celor care mãnâncã seminte si aruncã cojile pe domeniul public, aplicând sanctiuni usturãtoare, exemplul ar putea fi urmat si de reprezentantii administratiilor publice locale din Valea Jiului. La Uricani, de exemplu, mâncatul semintelor este deja un „sport national”, iar edilii sunt constienti de aceastã problemã.

Nu au o hotãrâre de consiliu specialã pentru mâncãtorii de seminte care murdãresc domeniul public, dar au cadrul legal pentru a actiona. „Avem o hotãrâre de consiliu local care se poate adapta. Este vorba despre hotãrârea care îi vizeazã pe cei care încalcã regulile de depozitare a gunoiului. (…) Nu sunt doar tineri, ci de toate vârstele care stau pe bancã si, în loc sã adune cojile de seminte într-o pungutã, le aruncã pe jos ”, a explicat viceprimarul Corneliu Braia. Acesta spune cã si pânã acum s-au mai aplicat sanctiuni, dar numai sub forma unor avertismente scrise, însã, dacã va fi nevoie, se pot da si amenzi. Pânã la urmã, experienta aratã cã românul reactioneazã bine si se „disciplineazã” doar când simte la buzunar cã a gresit. În plus, Corneliu Braia a mai spus cã se intentioneazã implementarea unui sistem de supraveghere la nivelul întregului oras, asa încât, pusi în fata evidentelor, cei care au gresit sã nu mai poatã contesta sanctiunea.

1-1La Petrosani, în schimb, primarul Tiberiu Iacob – Ridzi spune cã o hotãrâre împotriva „sãmântarilor” nu se impune, pentru cã sunt extrem de putini cei care mãnâncã seminte în parcuri sau pe domeniul public si aruncã cojile de jos. „La noi, din fericire, nu este nevoie sã adoptãm o astfel de hotãrâre. Si în parcuri sunt foarte putini cei care mãnâncã seminte sau aruncã cojile pe jos”, a spus Tiberiu Iacob – Ridzi.

Carmen Cosman