7”Aripa mai veche a PSD” a rãsuflat prin presã cã este nemultumitã cã Ioan Rus, presedintele organizatiei social-democratilor din Petrosani, a lãsat ca înlocuitor al sãu, pentru o lunã de zile, cât este plecat în Singapore, pe vicepresedintele Sandu Daniel, care este si membru în Comisia de Eticã a formatiunii la nivel de judet.  Cei ”vechi” în partid ar trebui sã fie ca vinul bun, dar ei nu-si cunosc nici regulile dupã atâtia ani de politicã.

Conform statutului PSD, atunci când un presedinte este plecat peste mãri si tãri, trebuie sã-si lase un înlocuitor. Ca urmare, presedintele propune Biroului Permanent al organizatiei un om, de regulã un vicepresedinte, iar acesta este votat sau nu de membrii Biroului. Acest birou este format, la organizatia Petrosani, din 19 membri. Acestia au votat în unanimitate ca Sandu Daniel sã fie înlocuitorul lui Ioan Rus, pe perioada cât acesta se aflã în Singapore. Hotãrârea Biroului astfel luatã, este adusã la cunostinta Comitetului Executiv, formatã din 47 de membri. Acest Comitet este format din toti presedintii si secretarii de ”organizatii de cartier”, plus membrii Biroului. Si aici Sandu Daniel a obtinut unanimitatea.   Dovadã stau cele douã procese verbale încheiate cu aceastã ocazie. Hotãrârile luate de cele douã structuri de conducere si coordonare ale PSD Petrosani, plus procesele verbale atasate lor, au luat drumul Devei, pentru

a fi aduse la cunostinta judetului, care organizatie judeteanã verificã si modul de desemnare a înlocuitorului, dacã s-a fãcut statutar sau nu. De aici, nici o problemã, dovadã cã luni, 29 iulie, Sandu Daniel a convocat prima sedintã în calitate de loctiitor de presedinte în care a  informat membrii Biroului cu privire la hotãrârile trimise de la judet cãtre teritoriu. ”Sandu Daniel a fost votat cu unanimitate de voturi pentru a-l înlocui pe presedintele Ioan Rus, pânã acesta se întoarce din concediu. Luni, a fost o sedintã, prima în aceastã calitate a lui Sandu Daniel, pe placul meu. În sensul cã s-a discutat la obiect, constructiv, despre pregãtirile pentru alegerile care vor avea loc în organizatia de femei, dar asta se va întâmpla dupã întorcerea din concediu a presedintelui Rus. Si pentru cã la judet au loc alegeri la PSD pensionari, Dan Andrei, presedintele pensionarilor de la noi, trebuie sã-si desemneze sase delegati. Apoi am discutat de cum ne vom organiza pentru data de 6 august, de Sf. Varvara, protectoarea minerilor, de cum trebuie sã ne prezentãm si ce avem de fãcut. Sincer, mi-a plãcut, a fost la obiect, relaxatã asa cum mi-as dori sã fie toate sedinttele” – a declarat alt vicepresedinte al PSD Petrosani, Mariana Popa.

”Unde scrie prostia asta? Probabil avem si noi tatele noastre ca orice casã. Avem desemnat loctiitorul statutar, si în Biroul permanent si în Comitetul executiv. E chiar ok. În sedinta de ieri (luni – n.n.), chiar mi-a plãcut – idei ordonate, metodic , fãrã bâlbâieli, scut, la obiect” – a declarat Margareta Burduf, presedinta Organizatiei de femei a PSD Petrosani. Mno, pe cine l-o fi mâncat limba, dintre ”vechii” PSD-isti, asa, ca sã se facã de rusine?? Sunt vechi, dar degeaba si în nici un caz ”ca vinul vechi si prietenia”.

Ileana Firtulescu