Bugetul Companiei Nationale a Huilei Petrosani este si in acest an negativ, dar macar a fost adoptat mai repede decat in anii precedenti. Asta si datorita tensiunilor din randul disponibilizatilor din minerit, care inca asteapta cea de a treia transa a salariilor compensatorii.

Compania Nationala a Huilei Petrosani va trebui sa se descurce si in acest an doar cu banii din veniturile proprii, chiar si pentru partea de investitii sau retehnologizare. Altfel spus, sa traiasca din ce produce, fara bani din bugetul statului.

Desi functioneaza in subordinea Ministerului Economiei si Comertului singurii bani care vin de la bugetul de stat reprezinta subventia pentru minele cuprinse in programul de inchidere, respectiv Petrila, Uricani si Paroseni. Iar bugetul este unul dezechilibrat. Conform informatiilor oficiale, veniturile totale previzionate pentru anul 2012 sunt de 667 de milioane de lei. Din aceasta suma, 201 milioane de lei reprezinta subventia pentru inchiderea minelor neviabile, iar 466 de milioane de lei sunt banii incasati de Companie din productia vanduta.

In acelasi timp, cheltuielile pentru acest an sunt previzionate la un miliard de lei, bani alocati atat pentru cheltuielile cu munca vie, cat si pentru investitii. Conform BVC al Companiei, la acest capitol sunt prevazute 30 de milioane de lei.

Vestea buna este ca, dupa mai mult timp, bugetul Companiei intra in discutia Guvernului la inceput de an. Anul trecut acesta a fost aprobat in 20 aprilie, iar in 2010 a venit abia la sfarsitul lunii august. In schimb, pe tot parcursul anului 2011, CNH a trebuit sa se descurce strict din banii proveniti din resurse proprii, din cauza ca Guvernul nu a aprobat subventia in lipsa avizului de la Comisia Europeana.

Problemele sociale, rezolvate

O data cu aprobarea celor doua proiecte de hotarare si publicarea acestora in Monitorul Oficial se rezolva, partial, problema disponibilizatilor. Dupa ce banii au intrat in conturile Companiei, disponibilizatii isi vor primi cea de-a treia trasa a salariilor compensatorii. Insa din nefericire, apar alte probleme, si anume viitoarele disponibilizari. Dupa cum specifica reprezentantii Comisiei Europene,  Romania s-a angajat sa sprijine lucratorii din mine care urmeaza a fi concediati si sa sustina reconversia profesionala a acestora pentru a-i ajuta sa gaseasca un nou loc de munca in afara industriei carbunelui.

Compania Nationala a Huilei SC Petrosani este o intreprindere de stat si singura societate din Romania producatoare de carbune. In prezent, detine sapte unitati de productie de carbune, iar Romania a decis sa inchida trei dintre acestea, considerate necompetitive. Prima dintre mine va fi inchisa pana la sfarsitul anului 2015 (Petrila), iar celelalte doua pana la sfarsitul anului 2017 (Uricani si Paroseni).

Carmen Cosman
Raul IRINOVICI