A furat meserie si, dupã zeci de ani de muncã sub pãmânt, ca miner, s-a fãcut cizmar cu acte în regulã. E povestea unui bãtrân din Petrosani, care reparã pantofi si si-ar mai dori sã încalte doamne elegante ca pe vremuri.
Vine putin dupã miezul noptii în atelierul din centrul municipiului Pretrosani, iar munca spune cã îl tine viu. Are 73 de ani si nu se plânge de nimic, dar a rãmas unul dintre putinii meseriasi care e foarte cãutat în zonã. Vasile Bunta e un cizmar adevãrat, care are mici secrete de pantofar. Asta dupã ce a fost miner si meseria recunoaste cã a furat-o de la un bãtrân.
„Am lucrat 35 de ani în minã si acolo am avut brigadã. Cât am lucrat eu acolo nu am avut accident, un om nu s-a lovit nici mãcar la un deget. Eu fiecare lucru îl controlam si eram atent cu fiecare si eram foarte serios si uitati cã am ajuns la vârsta asta, desi nu credeam cã o apuc”, spune bãtrânul de 73 de ani.
Vine cu noapte în cap si e singur pe stradã când pleacã la lucru, cã asa a învãtat la minã, sã plece devreme, dar la atelier lucreazã cu mare plãcere. „Vin pe la 2, pe la 3 dimineata si lucrez mai linistit asa pânã la 9 când încep sã îmi vinã clientii. Începe atunci sã vinã lumea, cã fiecare are câte ceva, desi eu am scris pe usã cã nu primesc de lucru. Lumea vine si mi-e milã, cã bat drumul de la Uricani, Aninoasa si Târgu Jiu sau Deva si îl servesc”, afirmã Vasile Bunta, care încaltã medici, preoti, avocati, dar si oameni de rând si e mai mare bucuria, când e întrebat de sãnãtate.
Cea mai mare durere a sa e cã nu are un tânãr pe care sã îl învete meserie, pentru cã meseria nu e bãnoasã, dar lumea are nevoie de cizmari. „Dacã as avea cu cine sã lucrez, niste bãieti calumea, as deschide un atelier si i-as califica si i-as îndruma. (…)
Ce rãmâne aici, le dã nevastã-mea foc când mã duc si tot ce rãmâne aici le va arunca”, a adãugat cizmarul. A fost o vreme când lucra pantofi la comandã si nea Vasile îsi aminteste cu nostalgie de acele vremuri. „Aveam douã nechermane si venea lumea si îsi alegea modelul si îmi plãcea si mie când fãceam combinatii: alb cu buline negre, sau negru cu buline albe. Si cu tocuri nichelate”, rememoreazã cizmarul, care avea atunci clienti chiar din Capitalã. Are clienti, dar le face o adevãratã preselectie inante sã le ia pantofii la reparat. Are si un mic secret pe care îl pune pe tocul reparat. Bãtrânul scrie douã cifre: luna si anul în care a reparat pantoful si, dacã vreo „cucoanã” îndrãzneste sã îl mintã si îi spune cã lucrarea sa nu a tinut, el îi aratã data si o trece pe o listã neagrã, iar de lucrat nu îi mai lucreazã niciodatã.
Meseriile se pierd rând pe rând si prea putini cizmari mai trãiesc acum la Petrosani. Vasile Bunta e unul dintre ei si la 73 de ani încã mai vine zi de zi la atelierul aflat la parterul Casei de Culturã „Ion Dulãmitã”. Nu vrea, însã, prea multã publicitate, cã si asa face cu greu fatã comenzilor, dar si-ar dori un ucenic, cãruia sã-i lase mostenire atelierul si meseria de cizmar.
Diana Mitrache
