Orasul Aninoasa are un frate de suferintã mai mare si mai celebru. Este vorba despre Detroit, care recent a cerut falimentul. Asta le dã sperante edililor din micutul oras hunedorean, care a ajuns sã ofere consultantã si altor localitãti aflate în suferintã financiarã.
Functionarii publici din Aninoasa au ajuns sã facã haz de necaz, dupã ce si Detroitul si-a declarat falimentul, chiar dacã primarul Nicolae Dunca recunoaste cã situatia în care se gãseste localitatea pe care o conduce este supãrãtoare. „Acum cu falimentul Detroit, facem si noi haz de necaz: Aninoasa si Detroit. Dar nu mã simt bine deloc. E neplãcut si pentru noi, dar si pentru locuitori”, a declarat primarul singurei localitãti din tarã care a cerut, pânã acum, în instantã, deschiderea procedurii de insolventã. Oricum, altã sansã nu aveau. Bugetul anual al Aninoasei este de 4,2 milioane de lei, iar datoriile de 5,9 milioane de lei. Adicã, vorbim de un grad de îndatorare de 130 la sutã, conform cifrelor oficiale. Pânã la urmã, însã, insolventa cerutã de administratia publicã în luna iunie are si pãrtile ei bune: nu mai cresc penalitãtile pentru datorii, iar sediul primãriei nu mai poate rãmâne fãrã utilitãti – apã, telefonie sau energie electricã – cum s-a întâmplat de atâtea ori pânã acum din cauza facturilor restante.
Ar putea rãmâne cu facturile neîncasate
Oricum, insolventa poate dura cel mult trei ani, perioadã în care autoritãtile locale declarate insolvente ar trebui sã achite creditorilor sumele cuvenite. Primarul Aninoasei spune cã s-a întocmit raportul de cenzori si, pânã în septembrie administratorul judiciar va face tabloul preliminar al creantelor. Deja, administratorul judiciar a trimis notificãri cãtre toti creditorii primãriei Aninoasa, iar pânã în data de 9 septembrie creditorii trebuie sã se înscrie la masa credalã în tabloul definitiv de creante.
Dupã contestatii, în octombrie, acest tablou de creante va rãmâne definitiv. Primãria Aninoasa are 81 de creditori, iar cea mai maredatorie se înregistreazã fatã de BCR, respectiv 3 de miliarde de lei vechi, care reprezintã suma contractatã sub formã de credit si dobânzi de întârziere. Unii dintre creditori, însã, ar putea rãmâne cu facturile neîncasate. Sunt multe firme care au de încasat sume mici, asa cã ar putea sã renunte la înscrierea la masa credalã. „Dacã, de exemplu, ai 230 de lei de încasatã, probabil cã nu te mai duci. Taxa de timbru este de 200 de lei, mai este drumul pânã la Deva si alte cheltuieli”, explicã Nicolae Dunca.
Consultantã pentru alte primãrii din tarã
Orasul Aninoasa este deja un model pentru alte primãrii din tarã, care ar vrea sã îsi declare insolventa, însã nu au fãcut-o pânã acum pentru cã au sperat cã se îndreaptã lucrurile. „M-au sunat primari din Bacãu, din Vaslui sã mã întrebe cum am procedat, sã le trimit modelul de cerere înaintat instantei, pentru cã au si ei probleme. Este greu. Procedura este similarã cu cea pentru societãtile comerciale, dar sunt si câteva deosebiri”, a mai spus Dunca. La jumãtatea lunii Iunie, Tribunalul Hunedoara a admis deschiderea procedurii de insolventã solicitatã de Primãria Aninoasa si a numit un administrator judiciar, respectiv SCP Tudor & Asociatii SPRL. Termenul pentru continuarea procedurii de intrare în insolventã a fost stabilit pentru data de 10 septembrie.
Vor sã se retrogradeze la statutul de comunã
Pe de altã parte, edilii se gândesc la modul cel mai serios sã renunte la statutul de oras si sã retrogradeze la statutul de comunã. Nicolae Dunca spune cã asteaptã sã vadã exercitiul bugetar pentru perioada 2014 – 2020, sau mai precis ce fonduri europene se vor aloca pentru zonele rurale si, dacã se continuã ca si pânã acum, va organiza un referendum, iar
rezultatele acestuia vor fi înaintate Prefecturii Hunedoara pentru
promovarea unei hotãrâri de guvern în acest sens.
Carmen Cosman