Pretul protestului: Mineri doborâti de boala si oboseala si un director demis

Dupa mai bine de 24 de ore de protest, minerii din Valea Jiului au început sa cada pe capete. Cel putin 17 dintre ei au fost nevoiti sa iasa la suprafata, iar unul a fost dus cu o ambulanta la spital.

Protestul declansat joi dimineata de minerii din Valea Jiului, care s-au blocat în subteran, continua si la aceasta ora. Cei aproximativ 1.100 de protestatari, la care se adauga personalul TESA, nu se lasa, desi pâna acum 17 ortaci au fost nevoiti sa iasa la suprafata, din cauza afectiunilor de care sufereau.  ‘Au fost probleme si mai sunt. Sunt oameni cu probleme de sanatate, care trebuie sa-si ia medicatia. Am facut apel la ei, daca cineva se simte rau, sa fie scos imediat afara. Sa nu-si puna viata în pericol si daca este nevoie sa solicite serviciile medicale de urgenta’, a afirmat presedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos.

Dupa ce ortacii de la cele trei mine neviabile s-au autoblocat, pe rând, în subteran, o delegatie a Ministerului Economiei, formata din secretarul de stat Bogdan Nicolae Badea si directorul Directiei Generale Resurse Minerale, Sorin Gaman, s-a deplasat, în cursul noptii de 18 spre 19 iulie, la Petrosani pentru dezamorsarea situatiei de la minele Petrila, Paroseni si Uricani, respectiv pentru a media negocierea contractului cu reprezentantii Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Iar vineri dimineata  a fost adresata invitatia catre conducerea CEH de a participa la negocierea contractului de livrare, împreuna cu conducerea Societatii Nationale de Închideri de Mine Valea Jiului SA (SNIMVJ). Reprezentantii CEH nu au vrut sa vina în Valea Jiului si, în consecinta, s-a luat legatura cu prefectul Sorin Vasilescu, convenindu-se cu acesta ca medierea între reprezentantii celor doua companii implicate – SNIMVJ si CEH – sa aiba loc la sediul prefecturii, începând cu ora 10.00.

Directorul Societatii de Închideri de Mine, demis

Dupa mai multe ore de discutii, situatia era tot în impas, iar directorului SNIMVJ; Petre Dragoescu, i s-a cerut sa îsi dea demisia, pe motiv ca nu a gestionat corect conflictul de munca de la minele neviabile. În locul lui a fost numit imediat chiar directorul Minei Paroseni – de unde a izbucnit conflictul – Aurel Anghel. Iar în lipsa lui Dragoescu, s-a închegat un contract, semnat deja de beneficiari si care urmeaza sa fie semnat si de Anghel la revenirea în Valea Jiului. „Având în vedere problemele aparute în relatia economica dintre Societatea Nationala de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) si Complexul Energetic Hunedoara, la sediul Institutiei Prefectului – Judetul Hunedoara au avut loc discutii privind identificarea unei solutii care sa deblocheze situatia creata.

Astfel, conducerile celor doi agenti economici au stabilit de comun acord încheierea unui contract cadru pentru furnizarea carbunelui energetic, document în care se va stipula cantitatea de carbune, iar prin anexe lunare se va stabili pretul de achizitie a carbunelui, în functie de pretul carbunelui provenit din tari terte UE, influentat de costul transportului acestuia la utilizatorul final, Complexul Energetic Hunedoara, si de evolutia pietei de energie electrica. Contractul se va încheia în cursul zilei de 19 iulie 2013, prin grija celor doi reprezentanti ai companiilor aflate în relatii comerciale”, se arata într-un comunicat al Prefecturii Huendoara. De asemenea, s-a convenit ca si minele neviabile sa fie preluate – la fel ac si cele 4 viabile – de la Ministerul Economiei, al lui Varujan Vosganian, la Ministerul Energiei, condus de Constantin Nita, propunerea urmând sa fie aprobata miercuri, în sedinta de Guvern.

Nu au renuntat
Chiar si asa, minerii nu au iesit din subteran si au cerut garantii ca situatia se va rezolva. „Neavând nicio garantie, protestul nu înceteaza. Nu stiu ce fel de contract se propune, si de aceea vreau sa discut cu dl. director Anghel. Noua trebuie sa ni se garanteze ca se respecta acel program pe care am fost trecuti, pâna în 2018, ca minerii vor putea lucra pe acel program si îsi vor încasa salariile”, a declarat Domokos. Acesta a mai reclamat faptul ca li se refuza dreptul la dialog social si au fost refuzati sa ia parte la negocierile de la Prefectura.

În cursul diminetii de vineri, liderul sindical a stat de vorba cu minerii de la Paroseni si Uricani, în curtea minei Uricani fiind declansat si un protest al personalului TESA, salariatii adunându-se, în semn de solidaritate, în fata locului în care au fost depozitate sute de tone de carbune extrase în ultimele 18 zile din subteran si nelivrate catre termocentrale.

Carmen Cosman

Un comentariu la „Pretul protestului: Mineri doborâti de boala si oboseala si un director demis

  • 19 iulie 2013 la 20:54
    Permalink

    Pe vremea lui Ceausescu am lucrat continuu aproape 3 zile ca sa dam in functie un abataj la care trebuia sa vina Ceausescu… Deci am stat aproape 3 zile in mina ( am iesit din mina a treia zi la schimbul 2, pe la orele 17.00… schimburile erau de 8 ore)… Nimanui nu-i era rau… Am vazut si eu imaginile cu cel care era dus la salvare… Oare de cand scrie pe salopeta minerilor de la Paroseni, CNH si nu EM Paroseni?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.