Reincarnare, karma, viata dupa moarte… Avem de ales in ceea ce priveste ce se intampla cu noi dupa ce murim? Exista reincarnare? Exista viata dupa moarte?

Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este ”despartirea sufletului de trup” si ca, odata ce aceasta despartire are loc, trupul este dat pamantului si putrezeste. Tot Sfanta Scriptura ne arata ca viata de dupa moarte exista si ca la Judecata de Apoi oamenii vor fi trimisi in Rai sau in Iad, in functie de faptele din timpul vietii.

Reincarnarea ofera speranta multor oameni. Daca nu facem ce trebuie in aceasta viata, mai avem o sansa intr-o viata ulterioara. Totusi, chiar si cei care cred in reincarnare admit faptul ca marea majoritate a oamenilor nu isi aminteste de viata anterioara. Atunci cum putem invata din greselile trecute daca nu ni le putem aminti? Se pare ca facem aceleasi greseli din nou si din nou. Tinand seama de rata greselilor morale din istoria omenirii, avem oare vreun motiv sa speram ca, intr-o viata viitoare, vom face lucrurile asa cum trebuie?

La aceste intrebari ne-au raspuns primari, viceprimari, politicieni, medici, sindicalisti, muzicieni din Valea Jiului si chiar un preot. Unii dintre ei cred, altii nu, in functie de credintele pe care si le-a format de-a lungul anilor.

  • Dorina Plescan:

”Da, cred in viata vesnica, de care omul are parte dupa ce moare. Cred ca exista Rai si Iad si ca Dumnezeu va separa inca de la moarte intrarea in viata vesnica. Cred foarte mult in Dumnezeu, dar in reincarnare nu cred”.

  • Ile Gheorghe, primarul municipiului Vulcan:

”In primul rand, cred ca exista Dumnezeu, iar dupa moarte nu pot sa spun multe lucruri. Exista ceva, dar nu stiu ce. Cat despre reincarnare… mi s-a intamplat sa fiu in multe locuri pe care le-am recunoscut, probabil din vieti anterioare. Sunt cateva lucruri pe care stiinta le-ar putea explica mai bine decat mine… Am avut o bunica ce a fost in moarte clinica trei zile. Dupa ce s-a trezit, a povestit ca s-a intalnit cu toate rudele decedate. Un alt caz este al unui inginer de la mina Vulcan, Daniel Ionascu, prins in explozie, care a fosr mort cinci minute, dupa care a inviat, a povestit ca s-a intalnit cu rudele lui, dupa care a murit din nou, dar inainte a zis ca merge la tatal si bunicul lui, si-a luat ramas bun de la familie si de la doamna doctor care il ingrijea. Deci exista ceva, sufletul merge in ceruri, iar trupul in pamant”.

  • Cornel Resmerita, primarul municipiului Lupeni:

”Ce sa spun? Prefer sa traiesc viata de acum, las ca partea cu reincarnarea sa fie mai incolo. Dupa medii stiintifice, se pare ca da, ca exista viata dupa moarte, ca exista reincarnare, dar sincer, prefer sa traiesc viata de acum, pe care o cunosc”.

  • George Resiga, sef Salvamont Lupeni:

”O lege a compensatiei e clar ca exista. Eu stiu cum e cu reincarnarea? In ceva trebuie sa ne transformam dupa ce murim. Dar depinde la a cata reincarnare suntem, daca exista, la ce nivel spiritual ne aflam… Din pacate, nu ma pot gandi foarte mult la asa ceva acum, ca sunt in Bucegi si este un frig ingrozitor”.

  • Cristian Resmerita, deputat PSD:

”Nu pot sa raspund, ca nu stiu. Nu m-am confruntat niciodata cu asa ceva, nu m-am gandit niciodata la subiectul acesta”.

  • Radu Voina, vicepresedinte LSMVJ:

”Cred in viata de dupa moarte, pentru ca asa mi-a spus Dumnezeu, ca sufletul este vesnic, este de la Dumnezeu si se intoarce la El pentru judecata finala. In reincarnare nu cred pentru ca efectiv nu putem ca pe aceasta entitate numita Terra, identitatea lui Voina sa revina peste cateva sute de ani. O data ti se da o sansa, aceasta viata este o picatura intr-un ocean al eternitatii. Sunt convins ca faptele savarsite pe acest pamant sunt definitorii pentru a ne pregati eternitate dupa viata pe Terra. Eternitatea care poate fi intr-un vesnic regret, acolo unde plansul si scrasnirea dintilor sa fie pedeapsa de a nu-L fi slujit pe Dumnezeu si de a nu-L fi ascultat si acceptat pe Iisus ca unic Mantuitor”.

  • Bogdan Timpau, deputat PNL:

”Nu cred in reincarnare, dar cred ca spiritul continua sa existe dupa moarte. Dar nu cred ca ne pastram aceeasi constiinta”.

  • Fane Abradoai, formatia Color:

”Cred in ambele. Teoria reincarnarii a fost in religia ortodoxa si in anul 325, cand a fost o intalnire cu toti preotii, imparatul Constantin a facut modificari in Biblie si au scos teoria reincarnarii. Oricum si stramosii nostri daci credeau in cel de-al saptelea zeu al Indiei, care la noi era unicul, Zamolxe. Am studiat peste 25 de carti cu viata de dupa moarte, am avut unele revelatii si spaime, am fost strans de gat noaptea. Am inceput la un moment dat sa iau legatura cu un foarte bun prieten care a murit si noi ne-am inteles ca cel care moare primul sa-i dea un semn celuilalt. De ziua mea mi-a aparut in vis si mi-a urat ”La multi ani!”. Dupa aceea am incercat sa iau legatura cu el, dar o entitate m-a strans de gat, iar dupa aceea am avut un vis in care am fost avertizat sa las mortii in pace. Sunt porti care, in timpul ritualurilor in care se incearca a se vorbi cu mortii intra tot felul de entitati care iti pot distruge viata. Dar studiind fenomenul, am primit trecerea in nefiinta altfel si nu imi mai este chiar asa de teama. Moartea este doar o trecere. Reincarnarea este si la animale… de exemplu, cum stie o pisica de faptul ca trebuie sa manance soareci si sa se fereasca de caini decat daca nu a mai trecut prin asa ceva?”.

  • Alina Cirstoiu, consilier local PNL: ”Nu cred nici in una, nici in alta. Cred ca dupa moarte ramane sufletul agatat undeva in lumea acesta. Teoria reincarnarii ar fi impotriva credintei mele”.
  • Vasile Solomon, preot greco-catolic: ”In viata de dupa moarte si in fericirea vesnica cred. Dar in reincarnare nu cred, pentru ca in primul rand invatatura Bisericii nu-mi arata despre reincarnare. Si eu cred in invataturile transmise de Dumnezeu”.
  • Dorel Schiopu, consilier local PRM: ”Cred in viata de dupa moarte, pentru ca viata asta nu ar avea nici un sens. Unii mor la sase luni, altii la 106 ani. Totul e prea relativ aici ca sa nu fie nevoie de altceva dupa moarte. Acesta este si motivul pentru care crestinii in fata mortii sunt cei mai linistiti. Teoria reincarnarii insa nu poate fi sustinuta logic, pentru ca lipseste legatura inconstienta intre o viata si alta. Eu nu am legatura rationala ca trag pacate facute intr-o alta viata. Nu cred in asa ceva si nici un adevarat crestin nu poate crede in reincarnare”.
  • Cosmin Nicula, deputat PSD: ”Este o intrebare prea grea. Nu stiu raspunsul”.
  • Alexandru Lautaru, inspector scolar general: ”Grea intrebare. Orice propozitie are probabilitatea de 1\2, ca la matematica. Raspunsul meu este si da, si nu. Cred in viata de dupa moarte, ca altfel nu as fi credincios, dupa cum exista si momente cand nu credem, ca asa am fost crescuti inainte de 1989. Si in reincarnare tot asa cred, 1\2”.
  • Miron Cozma, fostul lider al minerilor: ”In viata de dupa moarte cred. Dar in reincarnare nu cred, nu cred in povesti SF. Sunt un om realist, am fost si profesor de matematica, deci nu cred in reincarnare, despre care scriu unii si iau saci cu bani”.
  • Dorin Gligor, presedintele PDL Hunedoara: ”Mi se pare o chestie extrem de complicata… dar cred in teoria relativitatii”.
  • Mariana Mateescu, managerul Spitalului municipal Vulcan: ”Nu cred in nici una, pentru ca dupa moarte te dezintegrezi in amoniac. Dupa moarte este vorba de circuitul apei si amoniacului in natura. Cred numai in viata asta, pe care o traiesc din plin”.
  • Daniela Popa, medic de familie: ”Eu cred in toate. Asa sunt eu, credula, astea sunt convingerile mele. Eu cred ca am fost o pisica intr-o viata anterioara”.
  • Claudiu Cornea, viceprimarul municipiului Petrosani: ”Nu cred nici in viata de dupa moarte, nici in reincarnare. Pentru ca nu am vazut pe nimeni reincarnat pana acum si nici pe nimeni inviat dupa ce a murit, care sa povesteasca cum este dincolo”.
  • Petre Marginean, liderul PC Hunedoara: ”Eu cred in viata de acum, nu in cea de dupa moarte. Alea cu reincarnarea, karma sau mai stiu eu ce ma depasesc. Este bine sa traim si sa facem fapte bune in viata asta, nu sa ne gandim ca le vom face intr-o viata viitoare”.
  • Mia Albescu, director Casa de Cultura din Petrosani: ”In viata de dupa moarte cred, in reincarnare nu… dar eu stiu? Am avut momente in care am avut tot felul de premonitii si amintiri din vieti trecute, dar nu am de unde sa stiu daca nu e doar imaginatia mea”.

Anamaria NEDELCOFF