12Telescaunul din Parâng, în revizie tehnicã. O echipã specializatã se ocupã de efectuarea unei revizii la cablul telescaunului ce duce spre statiunea montanã Parâng. Actiunea se întine pe câteva zile, urmând ca la finalizarea verificãrilor sã fie luatã o decizie în privinta functionãrii pe viitor a instalatiei.

”O bucatã din cablul telescaunului care face legãtura între municipiul Petrosani si statiunea Parâng se aflã în analizã s-au sesizat unele inadvertente. Aceste analize vor dura câteva zile, iar dupã efectuarea acestoa se va trage o concluzie dacã acest cablu mai este viabil sau nu”, a declarat Nicu Tascã, purtãtor de cuvânt al Primãriei Petrosani.

În cazul în care în urma verificãrilor se dovedeste faptul cã instalatia nu oferã sigurantã, atunci cel mai probabil cablul va fi înlocuit.

”Probabil cã va trebui schimbat, însã pânã la luarea unei decizii în acest sens, telescaunul nu functioneazã”, a mai spus sursa citatã. În ceea ce îi priveste pe angajatii de la telescaun, acestia îsi desfãsoarã activitatea, executând anumite proceduri de revizie. ”Se ocupã de revizii si alte lucruri care sunt necesare pentru functionarea telescaunului, urmând ca o decizie  sã se ia în perioada urmãtoare”, a mai spus Tascã.

Zilele trecute, la primãria municipiului Petrosani au fost mai multi cabanieri din Parâng care au acuzat administratia de faptul cã turistii nu mai urcã la munte din cauzã cã nu functioneazã instalatia pe cablu. Telescaunul are o vechime de circa 40 de ani, fiind una dintre cele mai vechi instalatii din tarã, încã în functiune. Aici se vorbeste de ani buni de constructia unei telegondole, care însã întârzie sã înceapã din cauza banilor putini care vin de la Ministerul Dezvoltãrii Regionale si Turismului pentru proiectul general de Amenajare a Domeniului Schiabil în masivul Parâng.

Monika BACIU