8Mai bine sã ne împãcãm, înainte sã ne judecãm!. Cam acesta este scopul campaniei „Medierea este un drept” ce se desfãsoarã în aceste zilela Petrosani. Asta pentru cãsãlilie de judecatãsunt arhipline de oameni care asteaptã rândul într-un proces, iar de cele mai multe ori avocatii îndeamnã pãrtile sã se împace.

Tocmai de aceea, pentru a descongestiona activitatea în sala de judecatã, pentru a evita un proces lung si nefolositor, mediatorii încearcã sã-i convingã pe oameni sã mai încerce o etapã, înaintea judecãtoriei.

„Este o modalitate prin care, practic, se încearcã se aducã pãrtile în fata unui mediator, o tertã persoanã, care, în conditii de impartialitate, încearcã sã îi aducã pe cei din cele douã pãrti la un numitor comun. Practic, nu trebuie neapãrat sã fii de specialitate jurist, doar sã întelegi niste tehnici de comunicare si sã îi aduci pe cei din cele douã pãrti la un numitor comun”, a precizat unul dintre cei care au demarat campania în Petrosani. Oamenii au primit pliante si li s-a spus cum e mai bine sã îsi încheie conflictele, înainte de a ajunge în instantã. „E mai bine, zic eu, care nu am avut de-aface cu sala de judecatã si cred cã nimeni nu îsi doreste sã ajungã acolo”, a declarat unul dintre oamenii care a vrut sã fie informat despre aceastã procedurã. „Si asa sunt multi în sãlile de judecatã si se stã luni de zile sã afli adevãrul. Asa, dacã reusim sã ne împãcãm, e mai bine”, spune un alt bãrbat. Actiunea s-a desfãsurat în centrul municipiului Petrosani, iar mediatorii au iesit ei însisi în stradã. „Ne dorim sã familiarizãm persoanele din Valea Jiului cu beneficiile pe care le are medierea, ca si o mãsurã alternativã la instantã. Initiatorii sunt cei din Consiliul de Mediere Bucuresti si noi facem aceastã campanie în Valea Jiului”, a precizat Radu Alexandroiu, mediator din Petrosani.

Din pliantele împrãtite pe strãzi, oamenii au putut afla cine sunt mediatorii, ce fac ei si cum pot aplana un conflict între douã pãrti, cum îsi pot alege mediatorul si ce se petrece în timpul unei sedinte de mediere, dar si care este rãspunderea mediatorului.

Diana Mitrache