Într-o declaratie politicã, deputatul Monica Iacob Ridzi atrage atentia Guvernului asupra turismului românesc, respectiv a realitãtilor crude si triste ale turismului, fie el estival sau montan. Deputatul hunedoreanu este de pãrere cã acest domeniu, care este unul dintre cei mai importanti poli de dezvoltare ai României, este condus pe o traiectorie total gresitã.

“Studiile fãcute de toate guvernele ultimilor ani demonstreazã cã turismul montan, pe de o parte si turismul de la malul mãrii, pe de altã parte, sunt tot atâtia poli de dezvoltare a unui turism de cea mai bunã calitate în România. Oamenii politici care au înteles acest lucru si au actionat ca atare, au deschis noi perspective de dezvoltare a turismului românesc. Din pãcate, principiul pãgubos „sã abandonãm proiectele celorlalti” pe care-l adoptã fãrã discernãmânt actuala majoritate politicã ce guverneazã România, nu face altceva decât sã închidã portile acestui colt de Rai numit România pentru vizitatorii care vor sã descopere reperele turistice ale tãrii noastre. De câtiva ani, Majestatea Sa Printul Charles al Marii Britanii pare sã fie mult mai deschis si mult mai implicat de a face o bunã reclamã unei mirifice pãrti din România pitoreascã, decât pare dispus sã o facã ministerul de resort din tara noastrã. Similar, o serie de alti sefi de state, artisti celebri sau sportivi exceptionali ai lumii, fascinati de frumusetile României turistice au devenit adevãrati ambasadori ai turismului românesc, în timp ce reprezentantii de drept ai statului par nu doar luati prin surprindere si blocati de aceastã uriasã deschidere pentru promovarea României turistice în lume, ci se dovedesc a fi chiar adevãrate frâne în dezvoltarea acestui sector de activitate care poate contribui nu doar la dobândirea unei imagini corecte a tãrii noastre în rândul lumii, ci si la o echilibrare a balantei economice a tãrii”, spune Monica Iacob Ridzi.

Mai mult, deputatul Monica Iacob Ridzi constatã “cu tristete” cã “lipsa de interes a guvernãrii USL fatã de acest domeniu este vecinã cu sabotarea turismului românesc si

subminarea economiei nationale”.

“Exact în momentul debutului sezonului estival sansele operatorilor de turism din statiunile situate în Sudul Litoralului românesc de a atrage turisti sunt nãruite, în bunã parte, de decizia absolut injustã si hilarã a CNADNR de a restrictiona circulatia rutierã pe podul de la Agigea, principala cale de acces spre statiunile din Sudul Litoralului, pânã la data de 7 august 2013. Potrivit unei adrese pe care am primit-o din partea Asociatiei Investitorilor în Statiunea Turisticã Venus-Mangalia, prelungirea nejustificatã a lucrãrilor de reabilitare a podului de la Agigea (DN 39, km 8+988), care trebuiau finalizate la data de 08.02.2013 este în mãsurã sã afecteze aproape 90% din turismul de pe Litoral si circa 50% din turismul românesc, numai în acest an. (…) Într-o situatie similarã se regãsesc, de la preluarea puterii politice din România de cãtre USL si proiectele de dezvoltare a domeniilor schiabile din Valea Jiului, a cãror finantare desi a fost cuprinsã în cadrul programului national „Schi în România” a fost blocatã de noua putere politicã.

5-1Având o serie de lucrãri începute si nefinalizate în acest proiect în Muntii Parâng, autoritãtile locale de la Petrosani se aflã în imposibilitatea de a putea folosi sau întretine instalatiile de transport pe cablu si pârtiile de schi modernizate, iar blocarea proiectului de amenajare a statiunii Parâng pune în pericol nu doar perspectivele de dezvoltare a turismului în zonã, ci si micile afaceri deja existente în acest areal turistic.

Mai mult, prin blocarea finantãrii acestui proiect, fãrã nici un fel de argumente demne de a fi luate în considerare, Guvernul Ponta dã cu piciorul pe de o parte sansei ca România sã beneficieze de unul din cele mai mari si mai frumoase domenii de schi din Europa, si pe de altã parte abandoneazã oportunitãtile oamenilor din Valea Jiului, regiune monoindustrialã grav afectatã de restructurarea sectorului minier, de a beneficia de o alternativã realã de dezvoltare prin cresterea potentialului turistic al zonei.

Similar, proiectele autoritãtilor locale de la Vulcan si Lupeni au fost oprite si ele, în timp ce pentru dezvoltarea turismului în zona Uricani-Câmpu lui Neag, Guvernul nu este interesat nici mãcar de finalizarea unui proiect de amenajare a drumului national 66A Uricani-Bãile Herculane, demarat în urmã cu aproape 10 ani”, aratã Monica Iacob Ridzi.

Marius Mitrache